Primăria Reșița continuă investițiile și lucrările pe raza municipiului de pe Bârzava. Angajații Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului lucrează în prezent la amenajarea unei noi parcări în cartierul Lunca Bârzavei, în imediata apropiere a grădiniței „Universul copiilor”, o altă investiție a administrației locale în valoare de aproximativ 2 milioane de lei, finalizată în toamna anului trecut.
Parcarea din apropierea grădiniței va avea 98 de locuri, alte două parcări urmând să fie amenajate în zona blocurilor de pe străzile Zarandului și Stănișoarei.
„Motivul principal din spatele acestor lucrări este acela că se va deschide traficul pe strada Făgărașului în dublu sens. Mă refer la tronsonul de la Spital până la Ocico, unde acum este sens unic. Drept urmare, vor dispărea parcările de pe Făgărașului, de pe partea stângă și trebuie relocate mașinile care au fost acolo”, a explicat pentru Reper 24, Daniel Călin, directorul Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului.
Este o investiție din bugetul propriu al Primăriei Reșița, în valoare de 280.000 de lei. Cel mai probabil lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul lunii martie, dacă bineînțeles vremea va permite derularea acestora conform graficului.
Karina TINCUL
Pe strada Milzilor si in parcarea din spatele KodA, in aceeași zona sun CRATERE ca in Irak , după bombardat, NU VEDE NIMENI?
Aceeași problemă si in zona Marginea,nr 10,dar nu sunt bani pentru zonele mărginașe ,păcat de promisiunile din campaniile electorale .Dar este ROMÂNIA,păcat mare păcat
“Investiţiile” au prioritate pentru că aduc “amortismente” (unora). Reparaţiile nu.