Ministerul Sănătății a aprobat finanțări pentru înființarea a 200 de centre comunitare integrate în tot atâtea localități din România. Este vorba de modernizarea unor clădiri puse la dispoziție de autoritățile locale, dotarea cu mobilier și aparatură medicală de specialitate și angajarea de asistenți sociali comunitari și asistenți medicali comunitari.
„Doar patru primării din Caraș-Severin au aplicat pentru această finanțare de 200 de mii de euro pentru fiecare centru comunitar integrat: Bucoșnița, Cornereva, Berzasca și Turnu Ruieni. Din păcate, Turnu Ruieni s-a retras pentru că nu a avut la dispoziție un spațiu ce putea fi renovat și adaptat unui astfel de centru“, a declarat Dan Miloș, directorul DSP Caraș-Severin.
„Primăria din Bucoșnița a semnat ieri documentele, Cornereva astăzi, iar miercurea viitoare va veni să semneze și primarul din Berzasca. Aceste centre vor permite acordarea de asistență medicală și socială pentru pacienții cu risc, atât din aceste localități cât și din zonele adiacente“, a mai precizat Dan Miloș.
După semnarea documentelor care atestă posibilitatea finanțării pentru centrul comunitar integrat din Cornereva, primarul Nicolae Novăcescu a declarat:
Personalul necesar funcționării acestor centre, respectiv câte un asistent social comunitar și un asistent medical comunitar, va fi retribuit de către Ministerul Sănătății printr-un program european și distribuit prin Direcțiile de Sănătate Publică. Până atunci, însă, plata se va face de către administrațiile locale din cele trei localități amintite.
În Caraș-Severin mai există asistenți comunitari în localitățile: Bănia, Dognecea, Slatina Timiș, Oțelu Roșu, Copcele și Șopot, iar recent au mai primit aviz Teregova și Ciuchici.
Dan AGACHE