18.7 C
Reșița
vineri, 06 august 21

Primărița din Prigor i-a lăsat mască pe inițiatorii Via Transilvanica!

Via Transilvanica, considerat cel mai bun proiect turistic derulat în ultimii 30 de ani în România, cuprinde județul Caraș-Severin și a fost inițiat de asociația Tășuleasa Social în urmă cu trei ani.

Prin acest proiect se dorește amenajarea unui traseu turistic care să traverseze România de la Putna în Bucovina, trecând prin Transilvania până la Drobeta Turnu-Severin. Județul Caraș-Severin va avea cel mai lung traseu din țară, fiind practic dublă față de cel din Bistrița-Năsăud, județul din care a pornit totul.

Ajunși în Caraș-Severin, în încercarea de a înainta kilometru cu kilometru prin județ cei de la Via Transilvanica, au avut „de-a face”, inevitabil și cu oamenii locurilor cu care se intersectează traseul, iar impresiile nu au întârziat să apară.

spot_img

Nu-i nimic! O scoatem la capăt. Și atunci când ni se pare că s-ar putea ca totuși să nu, ne aducem aminte de una din cele mai speciale nopți pe care noi le-am avut în Caraș-Severin, la Megica, acasă la Tasia Verendean și frații ei, și prindem curaj. Se întâmpla în vara din 2019, când construiam capătul sudic al drumului nostru, regiunea Valea Cernei.

Ea ne-a găsit, ea ne-a pus la masă, la povești, am pus capul pe perne și ne-am făcut prieteni de drum. Credem că încă de atunci ne-am dat seama cam cum stă treaba cu femeile din Caraș-Severin. Femei hotărâte, de încredere, care sunt probabil în stare să mute un munte din calea drumului, doar să facă așa cum au promis.

Revenind în zilele noastre, în vara lui 2021, am regăsit același spirit feminin puternic și determinat în persoana unei doamne din Prigor. Și când spunem că este din Prigor, vrem să zicem că este chiar primar al comunei.”, spun cei de la Via Transilvanica.

De menționat este faptul că la Prigor au fost împărțite 42 de borne pentru a marca Via Transilvanica. Aceasta este cea mai lungă distanță pe care vreo administrație o are de gestionat în întreg județul și probabil de pe întreg traseul.

În proiectul acesta, colaborarea cu autoritățile este esențială și trebuie să spunem că până să o cunoaștem pe doamna primar Simona Miclău, am avut o reală îngrijorare în ceea ce privește acest județ, din cauza distanței și a marelui necunoscut de pe meleaguri străine nouă. Ea ne-a asigurat pur și simplu, că totul va fi gata la timp, pe bucata pe care o administrează.

Cea mai lungă distanță pe care trebuie montate borne, 42 de astfel de borne, județul cel mai sălbatic – Caraș-Severin – și doamna noastră de fier, sau mai potrivit spus, doamna noastră de andezit, care vrea să facă lucrurile să se întâmple”, mai spun inițiatorii proiectului.

În 24 iulie se dorește ca tronsonul să fie gata și inaugurat.

Noi vrem să dăm mai departe poveștile unor oameni care ne impresionează și de care proiectul acesta are nevoie. Suntem pe drumul care unește, ori nu putem fi uniți dacă nu ne cunoaștem. Pe noi și pe cei din jurul nostru. Pe Via Transilvanica despre asta este vorba. Stați aproape, ca noi să mergem cu 256 de kilometri mai departe, să străbatem Caraș-Severin împreună!”, este mesajul celor care cred în acest măreț proiect.

 

Lorena POENARU

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei