Primarul Daniel Boambeș: „Găsim soluții pentru Constantin Daicoviciu! Podul are finanțare!”

Podul din comuna Constantin Daicoviciu, avariat în vara anului 2022, intră, în sfârșit, pe calea reabilitării. După mai bine de un an și jumătate de blocaje birocratice, administrația județeană și cea locală au ajuns la un consens privind preluarea acestuia de către Consiliul Județean Caraș-Severin. Primarul Daniel Boambeș a fost unul dintre principalii susținători ai acestei inițiative, mulțumind tuturor factorilor implicați pentru sprijinul acordat.

Prin această echipă frumoasă iată că se găsesc soluții pentru a rezolva o problemă pentru comuna Constantin Daicoviciu. Sper că, în perioada următoare, cât de curând, să ne putem bucura de o realizare”, a declarat primarul Boambeș, evidențiind importanța acestui proiect pentru comunitate.

Podul, care datează din 1984, are o importanță strategică pentru locuitorii din Peștere și Maciova, localități care se leagă astfel direct de centrul comunei Constantin Daicoviciu. De asemenea, acesta facilitează traseul cetățenilor care se deplasează între Oțelu Roșu și Timișoara. În prezent, din cauza avarierii podului, locuitorii sunt nevoiți să ocolească fie prin Sacu, fie pe ruta Maciova-Iaz-Caransebeș, ceea ce implică o distanță suplimentară de aproape 35 de kilometri.

Decizia Consiliului Județean de a prelua acest segment de drum comunal, inclusiv podul, a fost adoptată în unanimitate, un pas esențial pentru reabilitarea acestuia. Președintele CJ Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a explicat că reabilitarea va fi mai economică decât construirea unui pod nou, iar în perioada următoare se va stabili suma necesară investiției și se va căuta o firmă care să execute lucrările.

În ceea ce privește sursa de finanțare, Consiliul Județean va folosi fonduri din suma de peste 11 milioane de lei primită de la Guvern la finalul anului trecut, bani destinați mai multor investiții în județ. Prefectul Ioan Dragomir a subliniat că această alocare a fost posibilă și datorită intervențiilor Instituției Prefectului la Ministerul de Finanțe și la Curtea de Conturi.

Primarul Daniel Boambeș a fost unul dintre cei mai activi susținători ai acestui demers, conștient de importanța infrastructurii pentru dezvoltarea comunei. „Podul este foarte important pentru comună, scurtează distanțele și ușurează viața cetățenilor. Faptul că acum avem o soluție concretă este un pas mare înainte”, a subliniat edilul.

Reabilitarea acestui pod este un exemplu clar al modului în care colaborarea între administrația locală și cea județeană poate aduce rezultate concrete pentru comunitate. În perioada următoare, se așteaptă finalizarea documentației și demararea lucrărilor, astfel încât locuitorii din Constantin Daicoviciu și localitățile învecinate să beneficieze cât mai curând de această investiție esențială.

foto: arhivă

Lorena POENARU

1 COMENTARIU

  1. ”Podul, care datează din 1984, are o importanță strategică …”

    Mda, strategia îndreptării pilonului înclinat care și-a găsit proprietar strategic 🙂
    Actele vorbește!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei