fbpx
21.7 C
Reșița
marți, 28 mai 24

Primarul din Zorlențu Mare nu mai iartă! Amenzi usturătoare pentru nepăsare!

Aruncarea gunoaielor la marginea drumurilor sau în extravilanul localităților a devenit aproape un sport național. De ani de zile autoritățile încearcă să găsească soluții pentru ca deșeurile populației să nu mai ajungă în șanțuri sau pe spațiile din afara localităților.

Chiar dacă de ceva timp administrațiile publice locale din mediul rural au amplasat prin localități pubele colorate pentru colectarea selectivă a deșeurilor, zonele de la marginea drumurilor sau câmpurile ori zonele verzi din afara localităților arată tot ca o mare groapă de gunoi și asta doar dintr-o uriașă nepăsare a oamenilor certați cu educația.

Pentru a stârpi acest fenomen, primarul comunei Zorlențu Mare, Marius Ișfan a trecut la măsuri drastice și amenință cu amenzi usturătoare pentru toți cei care sfidează regulile de igienă atunci când ies din propriile lor gospodării.

Săptămâna trecută s-a igienizat terenul de la marginea localității, de gunoiul menajer, plastic și resturi vegetale. Pentru monitorizarea situației am montat 2 camere video.

Este interzisă aruncarea gunoaielor în intravilanul și extravilanul localității. În cazul în care persoanele care aruncă gunoaie vor fi identificate, acestea vor fi sancționate cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei!”, a transmis conducerea administrației publice locale din Zorlențu Mare.

Lorena POENARU

 

2 COMENTARII

  1. ”De ani de zile autoritățile încearcă să găsească soluții pentru ca deșeurile populației să nu mai ajungă în șanțuri sau pe spațiile din afara localităților.”

    Atunci să colecteze gunoaiele, periodic, gratuit (dacă au minte), organizând depozitarea, eventual și transportul celor voluminoase.
    Altfel … banii circulă la bugetul (unora), gunoaiele rămân și se adună (ca și pretinsele autorități).

  2. Poate vede dom primar si gunoiul care il arunca cosilierul sau,si tatal acestuia(Ginut Vodă si fiusu) prin tot satul,rahatul de la wc,lana si oi moarte chiar in paraul din spatele casei.
    Ps. Tabane,poate reusesti sa postezi coment ul….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei