0.4 C
Reșița
sâmbătă, 14 decembrie 24

Primarul Nicolae Novăcescu va fi instalat de prefectul Ioan Dragomir

„Schimbare“ de primar în comuna Cornereva din Caraș-Severin. Edilul Nicolae Novăcescu va fi instalat zilele acestea pentru un nou mandat în fruntea celei mai întinse comune din România.

„Am înțeles că în următoarele zile, funcție de programul dânsului, prefectul Ioan Dragomir va fi prezent și în Cornereva pentru instalarea mea pentru următorii 4 ani în fruntea obștii. Vreau să le mulțumesc încă o dată locuitorilor comunei pentru încrederea acordată și le promit că voi continua proiectele aflate deja în derulare, apă, canalizare drumuri, dar alături de echipa din Primărie și de consilierii locali vom deschide și alte lucrări, atât pe fonduri europene, cât și pe cele guvernamentale și locale“, a precizat, pentru Reper24, vechiul și noul primar al comunei Cornereva, Nicolae Novăcescu.

Edilul a primit confirmarea din partea instanței și cel mai probabil mâine sau miercuri va fi instalat pentru următorii 4 ani la cârma Primăriei comunei Cornereva.

„Sper să facem treabă bună și de acum încolo. Avem toate motivele să fim optimiști; avem majoritate în Consiliul Local, avem un social-democrat în fruntea Consiliului Județean, respectiv pe domnul Silviu Hurduzeu și, cel mai important, avem dorința de a dezvolta comuna, cu atât mai mult cu cât acum avem și un drum județean nou prin care comuna noastră poate ieși „la lumină“, după ani și ani în care a fost foarte greu pentru cei ce voiau să ne viziteze să ajungă la noi“, a mai adăugat edilul Nicolae Novăcescu.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei