fbpx
23.7 C
Reșița
luni, 09 septembrie 24

Primarul Popa strânge cureaua! „Facem ceea ce trebuie”

Edilul Ioan Popa anunța încă de acum câteva luni că va urma o perioadă de austeritate în Primăria Reșița, fiind luate în calcul chiar și zeci de concedieri din rândul angajaților administrației publice. Vor fi făcute economii și în ceea ce privește cheltuielile legate de organizarea unor evenimente publice în lunile ce urmează. Cu atât mai mult cu cât ne aflăm în prag de alegeri, iar primarul reșițean nu vrea să fie acuzat că investește bani în „pomeni electorale”.

Sărbătorile pascale se apropie cu pași repezi, iar reșițenii se așteaptă ca centrul orașului să găzduiască deja obișnuitul festival al florilor. Întrebat dacă și anul acesta vom avea zona centrală împodobită cu mii de flori, primarul a explicat că angajații din aparatul de specialitate se ocupă de pregătirea unui eveniment, dar că nu vor mai avea la dispoziție bugetul din anii anteriori:

În principiu, am cam tăiat din bani pentru evenimente de genul acesta. Și vă spun cinstit, în primul rând nu vreau fie interpretat că facem nu știu ce cheltuieli pentru că vin alegeri și să ne umflăm mușchii. Încercăm să fim decenți, facem ceea ce trebuie, o să facem concursul de viteză în coastă, o să facem câteva spectacole, o să facem Zilele Reșiței, dar nu vrem să exagerăm”, a afirmat Ioan Popa.

Pentru moment nu se știe  nici dacă va organizat festivalul Custom din Poiana Golului. Anul trecut, reșițenii au avut parte de concerte în poiană, dar doar cu sprijinul unor sponsorizări private.

 

Karina TINCUL

9 COMENTARII

  1. „În principiu, am cam tăiat din bani pentru evenimente de genul acesta. Și vă spun cinstit …

    Excepția de acum (”spun cinstit”) întărește regula? 🙂

  2. Felicitări!! Poate ca tot asa ar trebui procedat și cu Nigeria din decembrie, la fel cum a fost în 2016 la Liceul industrial nr 2,,,, dacă tot vrem minuni atunci trebuie sa fim realiști!!! Resita trebuie privita prin doua lentile, una alba și una neagra, deci felicitări pentru decizie!!

  3. Daca nu era an electoral atunci nu ar mai fi dat pe nimeni afară Pur și simplu ar fi mărit taxele și impozitele Adică ,in traducere libera,mai bine pierde 80 -100 de voturi de la cei care vor fi concediați decât să-si pună toata lumea în cap și să piardă electorat

  4. Când v-am contactat pe 23.04 ,in fața blocului mi-ați promis o bancă în față la Sc.1 la bella,au fost trasate și deja montate scuoare ptr bănci dar în față la bella nu,in schimb s–a pus pe alee la Sc.3.

  5. Logic,lucrarile de rahat din Resita costa bani..multi..azi se face,maine se sparge si se reface mai prost decat inainte si tot asa…pulimea plateste..oras de kkt,conducere de kkt..

  6. Parca pana in 1 aprilie trebuia sa fie GATA tramvaiul din Govandari si Bd.Republicii!Dar buldozerul lui Barbalata sta tot in groapa de la Victoria,in fata Garii de Nord tot abandonat este santierul pe care Popa se lauda ca-l desfiinteaza.Nu mai percutati la minciunile cu ”reducerea personalului”!Si Ciolacu a zis ca reduce aparatul bugetar dar nu a facut nimic.Chestia cu reducerile este pentru ”sponsorizarea” partidului.Oricum PSD a facut o treaba grozava: a reusit sa distruga,definitiv,PNL-ul!!Adio partid istoric,adio idei liberale.Tot asa a procedat Tatarascu in 1945 (s-a dat cu comunistii)si a ajuns cu partidul desfiintat si el mort in mizerie,fizica si morala.Doamne fereste pentru ”Ciuca al nostru”!

    • La fel și BLOCUL 20 ,REPUBICI 20 am zis-o și o voi mai repeta mereu, o lucrare de tot shitul a firmelor de tot rahatul angajate de Tăițelu neica nimeni. O rușine de primar și de lucrare, presa tace chitic, nu latră că deranjează, dragă, deranjează și ne ia șeful banii înapoi cu dobândă. Nu criticați, fiți orbi și proști băi nație de inculți și pupincuriști. Oameni buni aveți tot dreptul să vă revoltați, ne revoltâm, dați în nemernici care se dau drept conducători, o merită din plin!La vot aduceți-vă aminte de bătaia de joc la care am fost supuși zeci de ani, nu vă lăsați!!

  7. Strânge cureaua dar a sugrumat orașul ăsta. Primul care ar trebui trimis acasă e bișnițarul asta care a băgat Reșița in groapa. Numai mizerii de lucrări executate prost și investiții inutile. Un primitiv bătăuș și impertinent, nici măcar fisa postului de primar nu o respecta, nu a ținut audiențe în viața lui, de frica sa nu dea ochii cu oamenii care l-ar putea lua la întrebări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei