Primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu, a semnat la Ministerul Energiei primul contract din Caraș-Severin pentru realizarea unui parc fotovoltaic, o investiție de 1,2 milioane de lei. Acesta va ocupa o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați și va avea o putere instalată de 200 de kW.
„Noi am dat cifra la tot ce înseamnă consumul UAT-ului, respectiv primărie, școală, cămine și altele, iar în urma proiectului a reieșit că avem un consum de 200 de kW pe comună. Probabil vom extinde acest parc, pentru că intenționăm să montăm anul viitor, în regie proprie, pompe de căldură, să nu mai facem focul cu lemne, și atunci puterea va trebui crescută”, a explicat, pentru Reper 24, primarul Adrian Stoicu.
Până la începerea montării propriu-zise a panourilor fotovoltaice, mai sunt însă câțiva pași, respectiv proiectarea și scoaterea la licitație, ceea ce poate dura încă 2-3 luni.


„Este un început, având în vedere că sunt primul din județ care a semnat un astfel de contract. Este un semnal de atenționare pentru celelalte UAT-uri din județ, deși nu depinde de ele, ci de Ministerul Energiei, care trebuie să le transmită documentele cu care trebuie să se prezinte pentru semnarea unui astfel de contract. Documentația a fost stufoasă. Nu grea, dar ne-a omorât ENEL-ul, care a fost foarte greu de abordat”, a mai spus edilul comunei Bozovici.
Și asta pentru că sunt mulți producători de energie, iar rețeaua de transport nu poate suporta surplusul, astfel că trebuie întărită. Numai că ENEL-ul ar putea să o facă în 10 ani „Ok, vreți să investiți în energie, nici o problemă, dar noi nu avem bani să facem acum o astfel de lucrare ”, au spus cei de la energie.
Întărirea rețelei, care cuprinde toate transformatoarele din comună și până la Ciudanovița, se va face însă, promite edilul comunei, deși presupune o investiție de peste 600.000 de lei din bugetul propriu.
Dar dacă vrei cu adevărat, poți. Dovadă determinarea primarului Adrian Stoicu de a duce la bun sfârșit un astfel de proiect.
Daniela TUDOR
Este la prilpet parc fotovoltaic
Primul parc fotovoltaic a fost pus in functie la Bocsa la inceputul lui 2024.