-0.8 C
Reșița
vineri, 07 februarie 25

Prinși „pe picior greșit” în miez de noapte!

30 de amenzi au fost aplicate de polițiștii reșițeni în noaptea de sâmbătă spre duminică, în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice și verificării modului de respectare a regulilor de conviețuire socială și a normelor de circulație pe drumurile publice.

Polițiștii au fost prezenți, timp de patru ore, atât în zona localurilor de alimentație publică, a cluburilor, a discotecilor, a sălilor de jocuri mecanice, cât și pe drumurile publice, pe arterele de intrare și ieșire din oraș.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală aproape 13.000 de lei, dintre care 12 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, alte 12 pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, alte 4 fiind aplicate în cadrul verificărilor efectuate la 9 agenți de securitate aflați în serviciu la obiective de pe raza municipiului.

De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere, iar ca măsuri complementare au fost reținute 3 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare, pentru inspecția tehnică periodică expirată în cazul a două autovehicule”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Printre cei prinși „pe picior greșit” se numără un conducător auto oprit la control pe strada Făgărașului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.

Cu dosar penal s-a ales și un reșițean de 22 de ani, oprit la control pe Bulevardul Republicii din Reșița, în timp ce se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate. „Din verificările efectuate s-a stabilit că numerele de înmatriculare figurau atribuite unui alt autoturism, motiv pentru care a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și se continuă cercetările”, explică reprezentantul IPJ Caraș-Severin.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei