Procurorul Cârstea, trei ani cu suspendare și muncă în folosul comunității!

modelmic

 

Fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și profesor al Universității Drăgan din Lugoj, Valentin Cârstea a fost achitat vineri de Curtea de Apel Timișoara pentru luare de mită, trafic de influență și fals intelectual.

Acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată, doi ani de închisoare pentru trafic de influență în formă continuată și un an pentru infracțiunea de fals intelectual, două dintre cele trei infracțiuni fiind comise de Cârstea în calitate de cadru didactic al universității lugojene. Mai mult, Valentin Cârstea și-a pierdut și dreptul de a se întoarce în spatele catedrei.

„Condamnă pe inculpatul C.V la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (faptele săvârşite în calitate de cadru didactic). Interzice inculpatului C.V. exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptului de a exercita profesia de cadru didactic, pe o perioadă de 5 ani. [….] Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. […] Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „fals intelectual” (în calitate de cadru didactic)”, după cum se arată în dosar.

Mai mult, Cârstea a fost condamnat și pentru luare de mită, faptă săvârșită în calitate de procuror, dar instanța a decis contopirea pedepselor, fost procuror cărășean urmând să execute doar trei ani de închisoare cu suspendare.

[…] Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului C.V. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare; inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. […] Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepse rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.V.. În temeiul art. 92 C.p. stabileşte termen de supraveghere de 4 (patru) ani pe seama inculpatului”.

CITEȘTE ȘI: Detalii uluitoare în dosarul procurorului cărășean Valentin Cârstea

Pe toată această perioadă de patru ani, Cârstea este obligat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Mai mult, Cârstea are obligaţia de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate și va trebui să presteze un număr de 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Reşiţa sau al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin.

Reamintim că procurorii DNA Timișoara l-au prins în flagrant pe procurorul Valentin Cârstea în timp ce primea de la un cumpărător de influență mai multe bunuri electronice, în toamna anului trecut.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, inculpatul Valentin Cârstea, în calitatea de cadru didactic  al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Europene „Drăgan” din Lugoj, a primit, în patru tranşe, de la un denunțător, bunuri în valoare totală de 8.747 lei, în scopul promovării frauduloase de către  denunţător, a examenelor din anul I. Cârstea i-a acordat studentului nota de promovare, fără ca acesta să se prezinte măcar la examen.

De asemenea, inculpatul a acceptat propunerea de remitere a unui laptop de către denunţător, în schimbul  dispunerii unei soluţii de declinare a competenței într-o cauză penală aflată în instrumentarea magistratului. În final, Cârstea a primit un televizor color, în valoare de 2.969 lei, atât pentru promisiunea de a soluţiona favorabil un dosar penal, cât şi în completarea foloaselor deja remise în lunile august şi decembrie 2013, în legătură cu promovarea, de către denunţător, în mod fraudulos, a tuturor examenelor din anul I.

Valoarea totală a bunurilor primite de inculpatul Cârstea Valentin de la denunţător este de 8.747 lei (aparate electrocasnice, electronice și produse alimentare).

 

Alexandra JURCA

Foto: Pressalert.ro

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei