Prof. Mircea Zaberca îi scoate din praful istoriei pe cărășenii care au participat la Marea Unire din 1918!

modelmic

Numeroși oameni de cultură și-au dat întâlnire miercuri la sediul Consiliului Județean Caraș-Severin pentru a participa la lansarea volumului „Centenarul Marii Uniri de la 1918. Banatul Montan şi Voivodina”, semnat de profesorul universitar doctor Vasile Mircea Zaberca. Cartea, tipărită cu sprijinul forului județean cărășean și dedicată, este considerată pe de o parte o sinteză a lucrărilor deja publicate de autor pe marginea acestui subiect, dar și un volum care aduce informații noi și de primă mână despre cărășeni care au participat la Adunarea de la Alba Iulia și pe care Mircea Zaberca a reușit să îi „scoată din praful istoriei”, după cum afirma profesorul Mihai Vișan.

Volumul, apărut la editura de Vest din Timișoara, sub egida Bibliotecii Județene Paul Iorgovici din Reșița, va fi distribuit în bibliotecile județene din țară, reprezentând un document valoros pentru cei care doresc să cunoască istoria locului, după cum explica directorul bibliotecii, Clara Maria Constantin. Conform acesteia, Vasile Mircea Zaberca este cel mai îndreptățit să vorbească despre istoria locală care face referire la momentul dinaintea Marii Uniri și la evenimentele din timpul acesteia.

Domnul Zabreca a strâns cu pricepere și răbdare mărturii păstrate în tezaurul arhivelor sau risipite în lume de vremuri și oameni, pentru a resuscita toată măreția momentului de grație care avea să împlinească și pohta dorită de toată suflarea românescă din Banat. Prin cercetările datorate domnului Zaberca, participarea efectivă și afectivă la înfăptuirea Marii Uniri din 1918 este pusă o dată mai mult la locul ce i se cuvine, alături de cea a tuturor fraților întru credință și năzuință. Este ceea ce ne-am propus prin editarea și publicarea acestui volum , să se evidențieze contribuția pe care bănățenii și-au adus-o la înfăptuirea Marii Uniri. Este extrem de important să conservăm și să promovăm istoria locului, iar dl profesor Vasile Mircea Zaberca s-a preocupat îndeaproape de acest lucru și prin acest volum vine și cu lucruri și informații care nu au fost publicate până în acest moment”, a mai precizat Clara Maria Constantin.

 

DSC_0061

 

Lansarea volumului semnat de Vasile Mircea Zaberca este un eveniment deosebit, autorul predând tuturor celor interesați o adevarată lecție de istorie, a afirmat la rândul său, președintele CJ CS, Silviu Hurduzeu, care s-a declarat bucuros de faptul că forul județean a reușit să finanțeze apariția volumului, „un volum dedicat faptelor, dar mai ales oamenilor din acea perioadă, oamenilor din județul Caraș-Severin care au participat ca și delegați la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918. De altfel, astăzi, în epoca internetului, a calculatorului, a rețelelor de socializare, orice apariție a unei cărți scrise constituie un motiv de bucurie, cu atât mai mult cu cât volumul de față este dedicat Marii Uniri de la 1918”.

Este un volum care relevă încă o dată rolul pe care l-au avut conducătorii noştri, şi când zic conducători mă gândesc la bărbaţii de stat, care indiferent de opinia pe care au avut-o şi doctrină au ştiut să fie uniţi, să conlucreze şi să realizeze ceea ce generaţii întregi au visat să înfăptuiască. În egală măsură este şi contribuţia poporului, de la vlădică până la opincă, pentru că s-au mobilizat exemplar şi având conducători la care făceam trimitere, s-au bătut literalmente pentru ţară”, a precizat și autorul volumului, Vasile Mircea Zaberca. Acesta a precizat că volumul reprezintă o încununare a lucrărilor sale anterioare și că de acum înainte se așteaptă la o implicare mai mare și din partea colegilor mai tineri.

 

DSC_0084 46508256_1143200729173010_8171334194429952_n

 

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un raspuns lui Petru Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei