8.7 C
Reșița
duminică, 07 decembrie 25

Programul „Lapte, corn și fructe“, prioritate pentru viitorul președinte al Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu!

Deputatul Silviu Hurduzeu, președintele social-democraților din Caraș-Severin, cotat cu șanse reale să ocupe din nou postul de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, expune de pe-acum o serie de proiecte pe care le va implementa odată cu revenirea lui în fruntea județului, unul dintre acestea vizând reintroducerea programului de hrană din școlile Banatului de Munte: „Lapte, corn și fructe“.

O prioritate a mandatului meu de președinte al CJ Caraş-Severin va fi repornirea programului „Lapte, corn şi fructe” întrerupt în vara lui 2023.

Sunt 17.000 de şcolari şi preşcolari care au primit produse alimentare cât timp se aflau la şcoală.

Ştiu că, pentru mulţi dintre cei care locuiesc în Reşiţa sau Caransebeş, acest program poate să pară nenecesar. Din păcate, sunt însă foarte mulţi copii din mediul rural, din zone defavorizate sau din familii cu risc de excluziune socială care au neapărată nevoie de acest mic ajutor. Şi eu mi-aş dori ca un asemenea program să nu mai fie necesar. Există două scopuri majore: protecţie socială şi combaterea abandonului şcolar.

Este dezamăgitor faptul că actuala conducere liberală a judeţului a renunţat la programul „Lapte, corn şi fructe”. Eu cred că toţi copiii din Caraş – Severin merită atenţie şi sprijin“, a ținut să transmită deputatul Silviu Hurduzeu, la rândul său părinte al unui școlar cărășean.

Sergiu TABAN

4 COMENTARII

  1. O prioritate a mandatului meu de președinte al CJ Caraş-Severin va fi repornirea programului „Lapte, corn şi fructe” întrerupt în vara lui 2023.

    Iar în 2023 (vara) a fost oarece ”rocadă” de guvern PNL – PSD plus art.238 NCP (abuz de încredere) abrogat.
    Ne verujem:
    (…youtu.be/aFdZb-bkptQ?t=49

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei