Programul Rabla pentru electrocasnice va începe în luna ianuarie, anunță noul ministru al Mediului

modelmic

Programul Rabla pentru electrocasnice va începe în cursul lunii ianuarie, după ce aplicația informatică va fi remediată, iar bugetul Administrației Fondului pentru Mediu va fi aprobat, a declarat noul ministru al Mediului, Tanczos Barna, care a preluat joi mandatul de la predecesorul său, Mircea Fechet.

Programul din păcate a pornit cu stângul. Pentru a avea siguranța funcționării sistemului informatic, nu putem porni zilele acestea, ci în cursul lunii ianuarie, când vom avea și bugetul AFM. Trebuie să avem siguranța că este sigur”, a precizat Tanczos.

La rândul său, fostul ministru Mircea Fechet a încercat să explice ce s-a întâmplat cu aplicația: „Am discutat luni de zile de acest program, dar aplicația informatică, atunci când a fost pusă testelor de utilizare intensă, zeci de mii de utilizatori simultan, pur și simplu nu a funcționat, au existat deficiențe în arhitectura aplicației. Este obiectul unui contract de prestări servicii între AFM și o societate comercială”, a precizat Fechet, conform căruia Ministerul Mediului şi STS sunt în proces de remediere a deficiențelor. Mircea Fechet a mai precizat că în prezent, aplicația permite accesarea simultană a 40.000 de utilizatori, „dar trebuie să fim 100% sigur că aplicația va funcționa. Nu am vrut să riscăm să facem ministerul de râs a doua oară“.

Programul Rabla pentru electrocasnice ar fi trebuit inițial să fie lansat pe data de 15 decembrie, dar a sesiunea de înscriere a persoanelor fizice a fost amânată. În comunicatul transmis la vremea respectivă de Administrația Fondului pentru Mediu se vorbea de „suspiciuni privind siguranța informatică a aplicației și a încercărilor anterioare de fraudare a procesului de înscriere prin clonarea unor informații specifice programului Rabla pentru Electrocasnice”.

foto: romaniatv.net

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei