9.8 C
Reșița
miercuri, 08 octombrie 25

Proiect de aproape 10 milioane de lei la Reșița, pentru integrarea tinerilor pe piața muncii

La Reșița a avut loc astăzi conferința de lansare a proiectului Inițierea tinerilor spre o carieră de succes”, implementat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Caraș-Severin, în parteneriat cu Asociația de Binefacere Provitam și Asociația Evolution. Cu o finanțare de aproape 10 milioane de lei, proiectul vizează îmbunătățirea accesului pe piața muncii pentru 1.575 de tineri din județ.

Mihaela Iovanovici, directorul AJOFM Caraș-Severin, a subliniat că proiectul are ca obiectiv principal sprijinirea tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani, în special a celor din categoria NEETs (Not in Employment, Education or Training).

Proiectul nostru își propune să identifice tinerii inactivi, care nu sunt înregistrați în evidențele noastre și care nu urmează nicio formă de învățământ. Îi vom identifica direct pe teren, le vom oferi servicii de informare și consiliere, după care vor participa la diverse activități care îi vor ajuta să se înregistreze în evidențele AJOFM pentru a se angaja sau a urma cursuri de formare profesională”, a precizat Mihaela Iovanovici.

Mihaela Iovanovici

În cadrul proiectului vor fi înființate trei centre de tineret dotate cu aparatură modernă, care vor oferi servicii de informare, consiliere și workshop-uri. „Printre activități se numără dezvoltarea unei rețele pentru tineret, furnizarea de servicii personalizate și activități cultural-educative menite să dezvolte competențe transversale”, a adăugat directorul AJOFM.

Din totalul de 1.575 de tineri vizați, 240 aparțin minorității rome, reflectând un angajament pentru incluziunea socială și egalitatea de șanse. Proiectul contribuie direct la obiectivele strategiei naționale pentru ocuparea forței de muncă 2021-2027, promovând incluziunea pe piața muncii și dezvoltarea de competențe adaptate nevoilor actuale.

Pentru a-și atinge obiectivele, echipa de proiect va stabili parteneriate cu primării, organizații non-guvernamentale, Inspectoratul Școlar Județean și școli, pentru a crea o bază de date solidă și a facilita contactul direct cu tinerii. Inițiativa reprezintă un pas important pentru integrarea sustenabilă a tinerilor din Caraș-Severin pe piața muncii.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 9.952.460 de lei, din care 8.459.591 de lei reprezintă finanțare europeană prin programul Educație și Ocupare 2021-2027.

 

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

  1. Într-un oraș fără perspectivă, cu ZERO firme înființate, se aruncă cu 10 milioane de lei( 2 mil €) ca să aibă unii ce jumuli!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei