Peste doar câteva luni, tinerii din Vermeș se vor putea bucura de un teren de sport sintetic nou-nouț, în urma unei investiții de peste 100.000 de euro. Primarul Ion Iacob Damian speră ca unul din evenimentele cu tradiție din comună, Cupa de fotbal pe străzi, ce are loc în fiecare vară, se va derula anul acesta pe noul teren de sport.
Este vorba de un proiect derulat prin Grupul de Acțiune Locală și finanțat prin AFIR și care prevede, pe lângă realizarea terenului sintetic, și amenajarea unui parc situat în apropiere.
„Acum am dat ordinul de începere a lucrărilor la acest proiect, o mare bucurie pentru noi, după câțiva ani de muncă. Am terminat cu achiziția, constructorul este din Lugoj, SC Coman Instal SRL. Au termen până în septembrie să finalizeze lucrările.
Tineretul chiar este nerăbdător deoarece procedurile s-au lungit destul de mult. Nu mai avem echipă de fotbal în comună, costă foarte mult, dar facem în fiecare an un campionat de fotbal pe străzi. Ne adunăm toți, este o atmosferă foarte frumoasă. Are loc în fiecare an în luna august și le-am promis băieților că anul acesta îl vom face pe terenul sintetic. Sper să termine lucrările până atunci”, a precizat, pentru Reper 24, primarul Ion Iacob Damian.
Finanțarea obținută pentru proiect este de 382.959 de lei, sumă la care se adaugă contribuția administrației locale este de 286.920 de lei.
„Cea mai mare parte a sumei va merge către amenajarea terenului de sport. Este un proiect de care cetățenii și în special cei care iubesc mișcarea și sportul se vor bucura cu siguranță. Iar cu restul sumei vom amenaja puțin parcul cu tei pe care îl avem aici în comună, vom face o alee cu băncuțe, cu tot ce este necesar într-un parc. Vermeșul nu are bani mulți, dar cu bani puțin faci uneori lucruri frumoase”, a mai precizat edilul.
Karina TINCUL



















Beneficiarii acestei lucrări vor fi primarul și constructorul.
Felicitări !
Terenul sintetic era primordial la Vermeș.
Tipic
https://www.libertatea.ro/stiri/primarul-psd-din-vermes-jigneste-cetatenii-care-il-critica-2886516
https://www.libertatea.ro/stiri/primarul-psd-din-vermes-jigneste-cetatenii-care-il-critica-2886516…un infractor de drept comun
https://www.libertatea.ro/stiri/primarul-psd-din-vermes-jigneste-cetatenii-care-il-critica-2886516…un primar infractor dovedit de lege
Un primar infractor dovedit de lege