Proiect inedit al reșițeanului Marian Apostol! Pelerinaj cu scop umanitar spre Santiago de Compostela!

 

modelmic

Un proiect umanitar cu totul deosebit propune în această perioadă președintele CNS Cartel Alfa Caraș-Severin, Marian Apostol. Acesta și-a propus să meargă vara aceasta într-un nou pelerinaj pe ruta Camino del Norte. De data aceasta însă, Apostol își dorește ca de efortul lui să beneficieze și alte persoane.

Concret, cei 900 de km care alcătuiesc Camino del Norte vor fi împărțiti în 37 etape, fiecărei etape corespunzându-i numele unuia din copiii ce beneficiază de serviciile fundației Humanitas Pro Deo. Cetățenii sunt invitați să achiziționeze, la nivel simbolic, una dintre etape cu suma de 200 lei. Banii vor fi virați direct în contul fundației și vor fi folosiți pentru hrana și îmbrăcămintea copiilor, cât și pentru implementarea proiectului ,,after school” de care aceștia vor beneficia.
Marian Apostol și-a propus să plece în pelerinaj pe data de 6 august, urmând să străbată miraculosul drum al Sfântului Iacob până la mormântul întâiului apostol martir al creștinătății, aflat în catedrala din Santiago de Compostela. Însă pentru parcurgerea celor aproximativ 900 de km, pelerinul va avea nevoie de o puternică motivație.

„Știu că vreau să fac acest pelerinaj, dar nu știu dacă am suficiente resurse de motivație ca să pot depăși toate problemele ce pot apărea pe acest lung și dificil drum.

Pentru obținerea unor motivații suplimentare, care să-mi crească șansele de a merge până la capăt, m-am gândit să cer ajutorul celor care rezonează cu propunerea mea și care pot deveni parte din această poveste. O poveste în care, printr-un gest umanitar, oricine poate deveni generator de motivație și implicit… de happy-end”, explică Apostol.

19143731_1349418215113729_7886030147379077900_o

Pe lângă achiziționarea de etape, fiecare persoană fizică sau juridică, din orice colț al țării, poate dona suma pe care o consideră de cuviință, prin virament direct în contul RO76BRDE110SV06759741100, deschis pe numele fundației ,,Humanitas Pro Deo” Reșița, cu mențiunea ,,Donație – Umanitate, înainte de toate, etapa nr…. !”.

Într-un jurnal ce va fi postat pe Facebook, Apostol va consemna zilnic, pe lângă o scurtă prezentare a copilului care dă numele respectivei etape, numele donatorului ( dacă se dorește), întâmplările, provocările și experiențele etapei respective.

Iar la bisericile întâlnite în cale, îmi voi îndrepta gândul și rugăciunile către tine, cel care ai devenit parte din această poveste promovând solidaritatea ca leac împotriva vulnerabilitaților umane”, adaugă Marian Apostol.

Cei care doresc să se alăture ineditului proiect încă o pot face, până în prezent o singură din cele 37 de etape ale pelerinajului fiind achiziționată.
37734994_1745736655481881_5456550663016153088_n

Foto Marian Apostol: Facebook (pelerinajul de anul trecut)

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei