Proiectul de 3 milioane de lei pentru în punerea în valoare a cascadei Bigăr, în linie dreaptă

modelmic

Aproximativ 3 milioane de lei vor fi investiți în punerea în valoare a cascadei Bigăr și amenajarea de condiții decente pentru miile de turiști care ajung anual pe Valea Almăjului. Proiectul derulat de Compania Națională de Investiții și Primăria Bozovici a intrat în linie dreaptă, iar primarul Adrian Stoicu se arată încrezător că lucrările, care presupun printre altele realizarea a 100 de locuri de parcare și a unei pasarele până în dreptul cascadei, vor demara peste câteva luni.

Suntem deja avansați cu proiectul. Proiectant are termen două luni să finalizeze proiectul tehnic, după care vom da autorizația de construire.

Proiectul presupune realizarea de grupuri sanitare, 100 de locuri de parcare în zona apropiată, o pasarelă de 400 de metri de la parcare până în fața cascadei, iluminat.

Vorbim practic de cosmetizarea zonei. O să dispară toate acele tarabe care sunt acum și care zic eu că nu se încadrează în peisaj. O să punem căbănuțe pentru comerțul volant, o să fie toate la fel, toate în același ton. Vrem să promovăm astfel și producătorii din zonă, cei care doresc să își vândă produsele acolo, adică să personalizăm un pic cascada cu produsele noastre locale: miere, plăcintă cu brânză, brânză și cașcaval făcute la Prigor și așa mai departe”, a explicat edilul, pentru Reper 24.

Cofinanțarea Primăriei Bozovici la realizarea proiectul este de un milion de lei, sumă la care se adaugă aproximativ 200.000 de lei pentru realizarea racordului la curent: „Mi se pare o aberație ca noi să fim nevoiți să facem branșamentul, practic noi facem investiția și Electrica încasează după aceea curentul de la toți agenții economici din zonă. Păi dacă ai solicitări, fă-le tu curentul, nu  le fac eu ca și Primărie, când aș putea să fac altceva cu banii aceia, nu să îi bag într-o rețea care nici nu o să fie a mea. Dar așa a știut să negocieze statul român la momentul privatizării”, s-a arătat dezamăgit edilul din Valea Almăjului.

În ciuda micilor probleme, primarul Stoicu speră ca lucrările să poată fi demarate încă de anul acesta, de preferat după terminarea sezonului, pentru a nu-i deranja pe turiștii care vin să vadă cascada.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei