De când a preluat mandatul de premier, Marcel Ciolacu se confruntă cu o serie de proteste, mitinguri și greve, toate cu un singur scop: alocarea unor sume mai mari pentru salarii. Fie că e vorba de promisiuni din anii anteriori neîndeplinite, de legi care prevăd o serie de actualizări de care niciun guvern anterior nu a ținut cont, toate ajung în acest an electoral să fie decontate de Executivul actual.
Profesori, structuri de ordine publică, funcționari ai statului, dascăli, agricultori, transportatori, fiecare au câte un of și vor ceva de la Executiv. Asta în condițiile în care s-au promis creșteri de pensii de la 1 septembrie. Dar, cum până în toamnă e cale lungă, nu se știe dacă vor mai rămâne bani și pentru ele, nu de alta dar pensionarii nu protestează, ei doar se plâng.
Ultima dintre categoriile profesionale care bate cu pumnul în masă și amenință Guvernul cu declanșarea grevei generale sunt sindicaliștii din Sănătate. Ei solicită recunoaștere drepturilor salariale prevăzute de Legea nr. 153/2017 cum ar fi:
- Raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază în plată pentru toate categoriile de salariaţi.
- Calculul salariilor de bază prin raportarea coeficientului de ierarhizare la salariul minim pe economie/ brut pe ţară garantat în plată
- Calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariului minim pe economie.
- Plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază.
Acordarea indemnizaţiei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru toate categoriile profesionale, adoptarea noii legi a salarizării în forma negociată.
Guvernul a fost notificat. În consecință, are la dispoziție 10 zile pentru a evita declararea grevei la nivelul acestui sector. „Ca o consecință a Notificării, legea obligă Guvernul să negocieze cu Federația Solidaritatea Sanitară și să afișeze pe site-ul oficial această sesizare. După scurgerea celor 10 zile putem declara o grevă generală în sectorul sanitar, decizia în acest sens depinzând de atitudinea Guvernului în cadrul negocierilor și de analizele de oportunitate”, transmit sindicaliștii.
Dan AGACHE
”De când a preluat mandatul de premier, Marcel Ciolacu se confruntă cu o serie de proteste, mitinguri și greve, toate cu un singur scop: alocarea unor sume mai mari pentru salarii. ”
–
Când aruncă un prost (sau un hoț?) o piatră în apă (Popescu de la Severin?) se zice cî nici zece deștepți nu mai pot să … :
că*