Punct de pornire pentru modernizarea Secției de Pompieri Moldova Nouă

A fost predat amplasamentul pentru noul sediu al Secției de Pompieri Moldova Nouă.

Zilele acestea a avut loc predarea oficială a amplasamentului pentru realizarea obiectivului de investiții „Demolare construcție administrativă existentă și construire clădire nouă pentru Secția de Pompieri Moldova Nouă din cadrul ISU Caraș-Severin”, parte a Proiectului „Îmbunătățirea managementului riscurilor la dezastre”.

Proiectul este implementat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în baza Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, având o valoare totală de 16.759.966,16 lei.

Lucrările de construcție vor fi executate în termen de 15 luni de către asocierea Colbax SRL și Conarg AG SRL.

Secția de Pompieri Moldova Nouă acoperă o zonă extinsă, de aproximativ 829,35 km², și deservește o populație de circa 25.000 de locuitori din zona Clisurii Dunării. Clădirea actuală nu mai corespundea cerințelor moderne, motiv pentru care autoritățile au decis construirea unei noi clădiri multifuncționale, adaptată nevoilor actuale de intervenție și siguranță.

Acest proiect reprezintă o investiție strategică în infrastructura de urgență, dar și un angajament ferm pentru siguranța cetățenilor și protejarea vieții. Autoritățile centrale și locale, împreună cu partenerii internaționali, colaborează pentru a asigura un răspuns eficient în fața riscurilor majore și pentru crearea unui mediu mai sigur pentru comunitățile locale.

Lorena POENARU

Știrile zilei