Două veşti excelente privind îmbunătăţirea infrastructurii spitaliceşti din judeţul Caraş-Severin!
Ministerul Sănătăţii, condus de Alexandru Rafila – ministru PSD, sub semnătura secretarului de stat Alexandru Rogobete, a acordat avize de oportunitate pentru construirea unui nou Spital Judeţean de Urgenţă la Reşiţa.
Totodată, Rafila a dat verde și pentru reabilitarea, modernizarea şi extinderea Spitalului Orăşenesc de la Moldova Nouă, după cum transmite deputatul care a făcut lobby pentru cele două obiective spitalicești, Silviu Hurduzeu, politicianul care se va reîntoarce la conducerea Consiliului Județean în mai puțin de o lună.
„În calitate de deputat de Caraş-Severin şi de preşedinte ales al Consiliului Judeţean, am vorbit cu factorii de decizie de la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru obţinerea acestor avize cât mai rapid cu putinţă. Sunt obiective asupra cărora am căzut cu toţii de acord la nivelul judeţului, mai ales că infrastructura spitalicească din Caraş-Severin nu este la nivelul dorit. Despre acest lucru, am vorbit în repetate rânduri şi cred că suntem într-un moment prielnic. La fel cum mă bucur că există o masă critică la nivel judeţean care să sprijine aceste obiective.
După cum ştiţi, în vară, m-am oferit chiar să mediez pe tema acestui subiect când au existat tensiuni inutile şi gratuite. Aceste avize favorabile sunt rezultatul acestor eforturi.
Garantez că, în anii următori, vom găsi şi sursa de finanţare şi aceste proiecte vor deveni realitate, nu vor rămâne la stadiul de hârtii uitate prin sertare.
Mulţumesc tuturor celor care se implică în transformarea în realitate a acestor obiective atât de necesare pacienţilor din judeţul Caraş-Severin. Unindu-ne forţele, lăsând la o parte frecuşurile politice, putem face lucruri bune pentru cetăţeni“, a declarat parlamentarul PSD Silviu Hurduzeu.
Sergiu TABAN
”… mai ales că infrastructura spitalicească din Caraş-Severin nu este la nivelul dorit …”
–
Personalul medical, la ce nivel este?
Aburicii astia de la PSD parca au mai facut intr-o campanie electorala 8 spitale regionale de urgenta.
Cel de la Resita avea proiect la km 7.
Gargara ieftina!
Baietii astia se fac ca nu stiu un lucru esential: ai neevoie de personal medical capabil.Au venit in oras diversi doctori ,tineri si dornici de munca,dar din pacate nu stiu meserie!Aduc insa un ban lui Stan&Bran.In Resita avem nevoie de specialisti,nu de fomisti veniti de la Timisoara pusi pe capatuiala.