Război total în instanță! PNL-istul Dunca îl trimite pe PSD-istul Silviu Hurduzeu să dea explicații la Înalta Curte!

Dacă mai e cineva care nu crede că a început campania electorală, se înșală amarnic. Mai devreme decât de obicei și cu mult mai devreme decât e prevăzut în legislație, candidații și partidele politice au început să-și dea la… „oase“ cum se spune.

O parte dintre ei scot din mânecă făcături, chestii inventate, lucruri fără importanță pe care încearcă să le amplifice pe rețelele de socializare. Alții, mai versați, lucrează cu…„materialul clientului“. Sau altfel spus, aplică o procedură din artele marțiale; întorc loviturile adversarilor împotriva lor.

Este și cazul deputatului PSD de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, fost președinte al Consiliului Județean și actual președinte al social-democraților cărășeni, cel care a primit ieri o decizie interesantă din partea Tribunalului Caraș-Severin.

Pe scurt, citând soluția instanței, Tribunalul Caraș-Severin confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul recuperării prejudiciului de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reșița. Un lucru trebuie clarificat pentru toată lumea, evenimentele reprobabile care i-au prejudiciat financiar pe seniorii de la CPV Reșița nu s-au petrecut, în acest caz, în perioada în care actualul deputat, Silviu Hurduzeu, se afla la conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin.

De reținut este că instanța a respins excepția necompetenței materiale invocată de apărătorul ales al intimatului Hurduzeu Florin Silviu, avocat Rusu Adrian: „În baza art. 335 alin. 2, 4, 41 Cod procedură penală, constată legalitatea și temeinicia ordonanței emisă la data de 23.11.2023, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. 479/P/2023, prin care s-a dispus infirmarea ordonanței de clasare din data de 20.09.2023, emisă în dosarul nr. 479/P/2023 al Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, și redeschiderea urmăririi penale, pentru infracțiunile de neglijență în serviciu, faptă prevăzută de art. 298 Cod penal, cu aplicarea art. 309 Cod penal, și omisiunea sesizării, faptă prevăzută de art. 267 Cod penal. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”. Ceea ce semnifică faptul că deputatul Silviu Hurduzeu, având statut de demnitar, va compărea în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-și pleda nevinovăția.

Deputatul Silviu Hurduzeu: „Ce a învățat PNL-istul Romeo Dunca de la idolul său, securistul Traian „Petrov” Băsescu

Într-un atac transmis cu puțin înaintea deciziei instanței cărășene, Silviu Hurduzeu și-a argumentat nevinovăția în acest caz și a ținut să compare acțiunile viitorului său contracandidat la șefia CJ-ului cărășean, Romeo Dunca, cu cele ale doveditului colaborator al Securității, fostul președinte al țării, Traian Băsescu:

Sub deviza: „Ce a învățat PNL-istul Romeo Dunca de la idolul său, securistul Traian „Petrov” Băsescu“ Silviu Hurduzeu îi răspunde lui liderului liberal cărășean într-o postare pe rețelele de socializare: „Să încerce să-și rezolve problemele politice prin dosare penale prin care să-și bage în pușcărie adversarii politici“.

De-a lungul timpului, nu am vrut să scriu despre problema plângerii penale aberante și fără temei pe care mi-a făcut-o Dunca, tocmai pentru că eu cred în Justiție și în corectitudinea sa. În plus, nu aș vrea nici măcar pentru o clipă să intru în categoria celor care încearcă, prin presă sau prin social media, să exercite vreo presiune.

Mă văd însă nevoit să lămuresc câteva aspecte după ce personajul aflat încă timp de jumătate de an în fruntea CJ Caraș-Severin s-a lăudat pe Facebook cu respectiva plângere ca fiind marea realizare a mandatului său. Nu tu infrastructură, nu tu investitori, nu tu o viață mai bună pentru oameni, marea realizare a lui Dunca: plângere penală împotriva adversarului politic Hurduzeu.

Succint, lucrurile stau în felul următor: în august 2022, în plin elan creativ, Romeo Dunca a depus o plângere penală prin care se invocă faptul că, în mandatul meu din fruntea Consiliului Județean, nu s-ar fi întreprins demersurile necesare pentru recuperarea unei pagube de 2,5 milioane de lei comise de fosta conducere a Casei pentru Persoane Vârstnice din Reșița. Deci NU că aș fi furat eu banii, ci că instituția pe care o conduc nu a făcut demersurile necesare pentru recuperarea prejudiciului.

Evident, acuzația este o prostie. Din două motive:

1) Nu e sarcina președintelui de CJ să se ocupe cu astfel de lucruri, existând compartiment juridic pentru analiza unei astfel de situații;

2) Așa cum s-a și întâmplat, de altfel, păgubită era Casa pentru Persoane Vârstnice din Reșița (persoană juridică), cea care a și solicitat recuperarea prejudiciului și a depus plângere penală.

Am dat declarații în dosarul generat de plângerea lui Dunca și cred că am lămurit lucrurile.
Așa cum se poate vedea în fotografiile atașate, în data de 25 septembrie 2023, mi s-a comunicat că dosarul a fost închis pentru prescripția faptelor. În mod tradițional, acesta era tertipul folosit de prieteni de-ai lui Dunca.

Pentru că nu am vrut să rămână aceasta pată pe onoarea mea, eu însumi am contestat decizia de clasare solicitând ca aceasta să fie în baza faptului că nu am comis nicio faptă ilegală și nu ca urmare a prescripției. În urma deciziilor recente de la nivelul CJUE, vrerea mi s-a îndeplinit.

Deci, ceea ce Dunca spune că este o mare problemă pentru mine reprezintă de fapt normalitatea ca dosarul să se închidă, în mod firesc, cu o decizie clară de nevinovăție.
În opinia mea, acest dosar este simptomul unei frustrări colosale care îl încearcă pe PNL-istul Romeo Dunca.

Ca să nu mai spun că se simte și un miros primitiv și pestilent de disperare: mai are jumătate de an în funcție, știe că lucrurile s-au înrăutățit considerabil în mandatul său și că, dacă nu mă oprește prin mijloace „băsiste”, nu are vreo șansă la vot. Am încredere în Justiție și îmi doresc să existe o soluție cu celeritate.

Sunt un om cinstit și de onoare și sunt convins că acest lucru va fi dovedit încă o dată de sentința judecătorească“, a precizat Silviu Hurduzeu.

Dunca, atins de emoția unui fotbalist după o victorie de etapă

Evident, soluția Tribunalului Caraș-Severin nu-l putea lăsa nepăsător pe actualul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, cel care, de această dată, se erijează în bunul sfătuitor și pilduitor al contracandidatului său.

„…Pe pagina de Facebook a deputatului PSD Silviu Hurduzeu și viitorul candidat la CJ CS a apărut azi o postare prin care sunt înfierat pentru ca mă ocup de lucruri slabe. Așa o fi, dacă 2,5 milioane de lei pierduți de bugetul județean prin posibilă neglijență sau complicitate a acestuia înseamnă un mic amănunt neglijabil. Deși cu exact această sumă cetățenii din Brebu și Zorlențul Mare au primit un covor asfaltic nou pe cei 6 km de drum care leagă cele doua localități.
Dacă mai amâna puțin postarea, ea nu mai apărea. Pentru că în situația în care un procuror șef și un judecător de tribunal îți dau peste nas arătând că nu ai procedat corect, aceasta devenea penibilă. Asa cum după pronunțare, ea a și devenit…“
Evident, rămâne să vedem care sunt următorii pași ai candidatului Hurduzeu, cum va desființa această acuzație de neglijență în serviciu și cât de mult îi va deregla parcursul, de la atingerea obiectivului țintit, această „abreviere“ la ICCJ a mandatului său parlamentar.
Nu pierdeți din vedere faptul că Hurduzeu rămâne, fără doar și poate, cel mai important contracandidat al actualului președinte al CJ Caraș-Severin.

Sergiu TABAN

1 COMENTARIU

  1. ”… eu însumi am contestat decizia de clasare solicitând ca aceasta să fie în baza faptului că nu am comis nicio faptă ilegală și nu ca urmare a prescripției …”

    Cum adică?
    Coana justițica (și miliția) ar fi muncit timp de peste un an (pe banii publici) la ceva ce nu ar exista? Se poate recunoaște așa ceva, cu acte?
    Ar însemna că Dunca a ticluit probe mincinoase în denunțare calomnioasă (dacă Silviu formulează și el o plângere penală).
    Asta înseamnă imixtiunea poliției /justiției în alegeri prin eliminarea din cursă a candidatului ”suspect” sau cercetat /urmărit penal.
    Păi care să fie acela? Dunca (peneleu) sau Hurduzeu (opoziția)?
    Mai bine prescripție, neutră!
    Că monstruoasa coaliție (de penelei) l-a trădat cândva chiar și pe Al. I. Cuza (în 1866), asta drept ”mulțumire” pentru Unirea din 1859, e de notorietate.
    Nu?

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei