Razie în Clisura Dunării! Amenzi de peste 66.000 de lei, aplicate în doar patru ore!

Amenzi în valoare de peste 66.000 de lei au fost aplicate în doar patru ore în urma unei acțiuni cu efective mărite, derulate de polițiștii cărășeni pe raza orașului Moldova Nouă și localităților rurale din zonă.

Pe parcursul activităților, polițiștii au legitimat peste 120 de persoane, au oprit pentru control 85 de autovehicule, au verificat 6 societăți comerciale, au verificat un agent de securitate și au desfășurat activități specifice pe linie de investigații criminale, investigarea criminalității economice dar și pe linie de arme, explozivi și substanțe periculoase.

36 de conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice și 6 au fost testați privind consumul de substanțe psihoactive.

În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 66.000 de lei, au indisponibilizat un autovehicul, au retras două certificate de înmatriculare și au confiscat bunuri în valoare de aproape 6500 lei.

Acțiunea IPJ a avut ca scop „creșterea gradului de siguranță publică pe timpul sezonului estival, pentru prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, precum și verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic.

În acțiunea coordonată de Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost angrenate 34 de efective de poliție de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi substanțe periculoase, acțiuni speciale, dar și jandarmi, polițiști de frontieră precum și un lucrător de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

  1. Acțiunea IPJ a avut ca scop „creșterea gradului de siguranță publică …”

    Adică avansarea în grad (creșterea gradului de alcoolemie) 🙂

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei