În urma articolelor apărute în spațiul public și pe rețelele sociale în data de 13 august 2025, care fac referire la cazul tragicului eveniment petrecut în maternitatea Spitalului Județean de Urgență Reșița, medicii implicați direct în îngrijirea pacientei Denisa-Mădălina Stoian au transmis un comunicat oficial în care oferă detalii medicale și organizatorice legate de intervenția lor.
Dr. Mircea Achim, medic șef al secției Obstetrică-Ginecologie, și dr. Marius Onofrei, medic de gardă în perioada 19/20 iulie 2025, transmit condoleanțe și compasiune familiei îndoliate și precizează că au acționat cu promptitudine și profesionalism pe întreaga durată a spitalizării pacientei.
Evoluția medicală a cazului
Potrivit comunicatului de presă făcut public de Adina Miloș, director financiar si purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, Denisa-Mădălina Stoin, în vârstă de 27 de ani, din Bocșa, s-a internat la Spitalul Județean de Urgență Reșița în data de 19 iulie 2025, la ora 15:32, cu sarcină la termen (40 de săptămâni), prezentând contracții uterine dureroase de mică intensitate. Investigațiile ecografice și monitorizarea cardiotocografică efectuate la internare nu au indicat semne de suferință fetală sau de travaliu activ.
Pacienta a fost monitorizată atent și a revenit în sala de nașteri în noaptea de 19 spre 20 iulie, fără semne clinice de travaliu. La ora 03:45, travaliul s-a declanșat spontan și a evoluat favorabil. La ora 06:45, s-a procedat la ruperea artificială a membranelor, iar lichidul amniotic observat a fost descris ca opalescent, cu o tentă discret verzuie — o situație care, conform medicilor, nu semnalează automat suferință fetală acută.
La ora 09:30, colul uterin era complet dilatat și se aștepta expulzia fătului. Totuși, aproximativ 15 minute mai târziu, a apărut o bradicardie fetală severă, care nu a răspuns la manevrele de urgență (schimbarea poziției și administrarea de oxigen). La ora 09:50 s-a luat decizia realizării unei operații cezariene de urgență, care a fost efectuată la ora 10:05.
Fătul, de sex feminin și cu greutatea de 3100 g, a fost extras fără semne vitale. A fost inițiată imediat resuscitarea de către medicul neonatolog, iar nou-născutul a fost transferat ulterior la Clinica „Louis Țurcanu” din Timișoara.
„Insuficiența utero-placentară și asfixia fetală au fost bruște și imposibil de anticipat”
Medicii precizează că, pe tot parcursul travaliului, fătul a fost monitorizat intermitent, fără a fi identificate semne premergătoare ale unei posibile complicații grave. Apariția insuficienței utero-placentare și a asfixiei a fost „bruscă și brutală”, fapt ce, în opinia specialiștilor, nu putea fi prevăzut.
Situație dificilă în cadrul secției: lipsă acută de personal
În același comunicat, echipa medicală scoate în evidență presiunile majore legate de resursele umane din cadrul secției de Obstetrică-Ginecologie. În prezent, doar șase medici sunt angajați din cele opt posturi aprobate, iar în perioada incidentului, unul se afla în concediu de maternitate, iar altul în concediu de odihnă. Astfel, serviciul de gardă a fost asigurat de doar patru medici.
Dr. Marius Onofrei, medicul de gardă în noaptea de 19 spre 20 iulie, a efectuat trei gărzi consecutive — o situație pe care medicii o recunosc ca excepțională, dar necesară pentru a garanta continuitatea îngrijirii medicale.
„Avem peste 70 de zile de concediu de odihnă neefectuate fiecare, deoarece am ales să rămânem în permanență disponibili pentru pacienți”, precizează cadrele medicale în comunicatul transmis de Adina Miloș. De asemenea, solicitările repetate pentru angajarea de personal nou nu au putut fi onorate din cauza blocării posturilor.
Implicare voluntară a medicilor în afara programului
O altă precizare importantă făcută de conducerea secției este legată de disponibilitatea voluntară a medicilor de a veni de acasă la nașterile pacientelor aflate sub supravegherea lor, chiar dacă nu se aflau de gardă. Acest lucru, deși nu este o obligație profesională, a fost asumat pentru a sprijini pacientele și pentru a reduce presiunea asupra medicului de gardă, care gestionează singur toate cazurile și intervențiile chirurgicale din timpul gărzii.
Concluzie
Conducerea secției și medicii implicați subliniază că pacienta a fost tratată cu profesionalism, empatie și responsabilitate, într-un context medical dificil, marcat de lipsa personalului.
„În pofida eforturilor noastre, această tragedie nu a putut fi prevenită. Ne exprimăm încă o dată întreaga compasiune pentru familia îndurerată și cerem ca acest comunicat să fie publicat cu aceeași vizibilitate ca și materialele apărute anterior, în spiritul unei informări corecte și echilibrate”, se arată în încheierea comunicatului transmis prin Adina Miloș, director financiar și purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Reșița.
Lorena POENARU



















” La ora 06:45 … lichidul amniotic observat a fost descris ca opalescent, cu o tentă discret verzuie — o situație care, conform medicilor, nu semnalează automat suferință fetală acută.”
–
„Lichidul amniotic verzui în timpul sarcinii indică, de obicei, prezența meconiului, adică a primului scaun al bebelușului, în lichidul amniotic. Aceasta poate apărea în apropierea termenului de naștere sau chiar mai devreme, mai ales dacă bebelușul este supus unui stres, conform RiseInFamily. Prezența meconiului în lichidul amniotic poate prezenta riscuri, cum ar fi sindromul de aspirație de meconiu, care poate afecta plămânii bebelușului. „
Un comunicat de o perfidie și de o nesimțire fara margini. Se spala pe mâini cu nonșalanță și vor continua la fel, cu același tupeu și nepăsare. In cel mai bun caz, după procese care durează ani de zile , va fi obligat spitalul să plătească despăgubiri, dar sub nicio formă nu vor plăti bestiile. Va plăti eventual spitalul tot din banul public.
Sunt 100% sigur că cei mai mulți care au trecut prin sistemul medical, fie personal fie alaturi de apartinatori sau apropiați au vazut exemple de nesimțire, indiferență, cinism și aroganță din partea unor așa zis medici care nu se ridică de la nivelul de măcelari.
Drama e că dacă de la oamenii ăstia ( care ar trebui sa fie elita într-o societate normală ) nu te poți aștepta la mai mult, atunci ce pretenții sa ai de la „Dorel” ? Are dreptate Purea când definește „statul eșuat”. Între timp familiile își vor îngropa morții și măcelarii își vor bea liniștiți cafelele, vor încasa bonusuri pentru gărzi in care dorm și e grav daca îți permiți să-i deranjezi, vor merge sa stea in spitalele de stat și să racoleze clienți pentru cabinete, își vor lua mașini de sute de mii de euro și îți vor rânji superior și autosuficient doar pentru că ei sunt cineva și tu ești nimeni. Și când e sa fie trași la răspundere merg pe tactica șobolanului.
Medicii nu sunt niciodată vinovați. De vină este întotdeauna sistemul. O să auziți si o să vedeți .:))))