Recurs în anulare, împotriva „dreptului la replică” lansat aici de Ioan Popa, primarul Reșiței

În urma publicării articolului Primarul Popa îl pune la punct pe Sprînceană: mai puțină opinie, mai multă agricultură!, Mihai Sprînceană a transmis o replică pentru edilul reșițean:

Domnule primar,

În articolul pentru care v-ați foit foarte tare și rapid nu am fost deloc critic la adresa dvs, ci constatam doar un adevăr brut: simpatia dvs, domnul Bolojan, pare să nu mai împartă banii țării după culoarea căprăriilor din teritoriu ci după necesități. Așa cum nu au făcut ceilalți premieri până acum și v-ați fi așteptat să se procedeze iarăși la fel. Ei bine, nea Sărăcie, bine să-i fie, v-a dat țeapă tuturor iubitorilor, simpatizanților și tifoșilor din galeria de la peluza PNL.

Prin urmare nu văd de ce vă pierdeți timpul cu mine și mă acuzați că aș avea ceva cu primăria al cărui stăpân sunteți.

Motivul supărării mele nu este cel invocat de dumneavoastră cu ostentație, devenită cronică, văd bine. Prin afirmațiile dvs nu doar că aruncați cu mizerie în imaginea mea publică ci mă aduceți, cu subtilitate jmecherească, în zona penalului. După preceptul mafiot al răzbunării: te dau eu în gât, ți-arăt eu ție.

Mâine vă voi spune, dumneavoastră și reșițenilor, ce anume am cu Popa (și nu cu primăria), azi este doar despre ,,supărarea” invocată de dumneavoastră în „dreptul la replica” din Reper24 .

Domnule primar, afirmațiile dvs sunt de fapt acuzații foarte grave. Și pentru că aceleași acuze le-am mai primit de la ciomăgarii dvs de pe Facebook și cu alte ocazii, este timpul să le lămuresc.

Nu am nicio clădire A MEA, nici în Reșița, nici în Țerova și nici măcar în Zanzibar. Nu am avut și nu am niciun spațiu comercial sau de birouri în proprietate, închiriat Primăriei Reșița sau altor persoane fizice sau juridice. Nu am facturat și nu am tăiat niciodată chitanță cuiva pentru chirie. Clădirea la care dvs faceți referire este proprietatea Societății Cooperative pe Acțiuni Prestarea din Reșița al cărui președinte am fost înainte ca între această entitate juridică și primăria Reșița să existe vreun contract de închiriere. Eu sunt pensionar de exact 10 ani iar în urmă cu 7-8 ani eu eram în agricultură, acolo unde mă trimiteți dvs acum. Și să tac.

Afirmația dvs cum că aș fi supărat pentru că nu mai încasez bani pe chirie de la dvs dovedește fie că sunteți de o ipocrizie (Vedeți? Nu vă fac mincinos!…) fără margini, fie sunteți paralel cu ce se întâmplă în jurul dvs în Primărie, altele fiind preocupările și scopurile pentru care sunteți pe acolo. Dar despre astea și multe altele pe viitor.

Prin urmare, dle Popa, dumneavoastră și cu subsemnatul Mihai Sprînceană nu ați negociat, nu ați încheiat și nu ați parafat niciodată niciun contract și nu am primit de la primăria Reșița niciun leuț.

Aștept scuzele dumneavoastră.

Mâine vă voi spune și ce înțelegeri (căci am avut, recunosc) și supărări am avut și am cu dl Ioan Popa. Hai, să jucăm!

Mihai SPRÎNCEANĂ”

De menționat că primarul Ioan Popa a transmis ca nu va reveni cu un alt punct de vedere, indiferent de expunerea domnului Mihai Sprînceană.

1 COMENTARIU

  1. De ce oare toti sarlatanii fe pensionari sau fosti comunisti nu si vad de batranetile lor si fac tot felul de comentarii pe unde apucafara ca macar odata sa scrie si ce va pozitiv despre aceasta urbe care di 1990 si pana astazi s a revigorat complet
    Fiecare primar a facut cate ceva la dezvoltarea orasului dar intotdeauna ultimul primar e vinovat
    Asa face si acest Spranceana care in loc sa se duca la bai la Herculane se cearta prin presa
    Cine comentea\ azi in presa : PSD ?!
    TRAGETI CONCLUZIILE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei