8.7 C
Reșița
duminică, 07 decembrie 25

„Reforma Administrației“, un fâs mare cât datoria externă a României

„Pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung” au fost introduse nu doar creșteri de taxe și impozite pentru companii, ci și o așa-zisă reformă a aparatului bugetar. Acest lucru se întâmpla în toamna anului trecut, iar proiectul Executivului condus de Marcel Ciolacu a fost fluturat cu mândrie patriotică atât oficialilor europeni, cât și delegației FMI.

Inițial, termenul până la care ar fi trebuit să aibă loc reducerile de posturi vacante și reorganizările din administrație era, conform legii, sfârșitul anului 2023. Prima derogare a venit: prevederile legii se pot aplica până la jumătatea acestui an și imediat a apărut și a doua derogare, săptămâna trecută, când printr-o ordonanță de urgență a crescut numărul funcțiilor de conducere de la autoritățile publice autonome la 10% din totalul angajaților, după ce legea prevedea un nivel maxim de 8%.

Mai grav este ce se întâmplă în practică. Instituțiile de stat care s-au grăbit să aplice legea până la sfârșitul anului trecut nu sunt cunoscute, dar există informații că multe au făcut totul pentru a „fenta” legea. Adică, au transferat angajați pe posturile vacante și au făcut o reorganizare astfel încât să păstreze cât mai mulți șefi. De asemenea, au apărut deja cazuri în care titularii posturilor restructurate au dat instituția publică în judecată.

Rezultatul acestei așa-zise reforme este deplorabil. Publicația profit.ro a scris că în luna ianuarie anul acesta, numărul posturilor vacante este mai mare cu aproximativ 11.000 decât în aprilie 2023. Ceea ce înseamnă că marea reformă a aparatului administrativ a guvernului Ciolacu este egală cu zero. De fapt, nu s-a întâmplat nimic și este probabil ca nici până la jumătatea acestui an rezultatele să nu fie cele așteptate.

Față de acum 10 ani, cheltuielile statului cu aparatul bugetar au crescut de 10 ori, dovadă clară că rezistența sistemului este mai mare decât și-ar fi imaginat cineva.

Dan AGACHE

6 COMENTARII

  1. ”Față de acum 10 ani, cheltuielile statului cu aparatul bugetar au crescut de 10 ori, dovadă clară că rezistența sistemului este mai mare decât și-ar fi imaginat cineva.”

    Rezistența unui sistem (post-)socialist, în care ”stâna” are mai mulți ”câini” decât ”oi”. De 10 ori mai mulți decât în urmă cu 10 ani.
    Care ”câini” nu produc nimic altceva decât pagube și piedici celorlalți, însă golesc bugetul și mai produc și inflație pentru ”speciale”.
    Nu?

    • Aveți dreptate, însă din păcate nimic nu se întâmplă în realitatea românului mințit de peste trei decenii!
      De mult timp am încetat să mai am încredere în ce scot pe gură toți politicienii și din păcate nu pot da niciun exemplu pozitiv dintre trecuți și prezenții aleșilor societății!
      Așa că nici în ce ….covrigi mănâncă primul guvernului de azi…..

    • Mulțumesc!
      O problemă corect ”pusă în ecuație” poate fi una pe jumătate rezolvată.
      Nu și în demo(n)crație sau demi-crație (originală).

      La grecii antici, Kratos (Cratus), născut din Pallas și Styx („Ura”) era personificarea divină a puterii, cu surorile și frații săi Nike („Victorie”), Bia („Forța”) și Zelus („Gloria”), toți în personificarea unor trăsături specifice.
      Nimic nou.

  2. Da, se pastreaza administratia centrala si locala, iar pentru a-i plati, guvernul se gandeste la impozitare progresiva salarii.
    Bravo noua popor sublim, cu conducatori care au legalizat furtul.
    Sinecurile si salariile, „nesimtite”, la stat sunt o forma de furt din avutul obstesc.

    • Iar ”milițienii”, executorii și judecătoresele, tot salariați de stat (sau cooperatori), sunt o formă de furt din avutul personal.
      Și fură (altora) doar timpul, în cel mai bun caz (din ”erori materiale regretabile”).
      Nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei