9.2 C
Reșița
duminică, 27 aprilie 25

Reșița, capitala tinereții! S-a dat startul ITO Banatul de Munte 2023!

Sute de tineri s-au reunit în municipiul de pe Bârzava unde, timp de 3 zile, în perioada 18-20 iulie, se va derula Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, ediția 2023. Astăzi, în Parcul Tricolorului din Reșița a avut loc festivitatea de deschidere a proiectului.

Evenimentul, găzduit de două orașe cărășene, Reșița și Bocșa, a fost lansat ieri, printr-o conferință de presă, unde din partea proiectului, au participat pr. inspector Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului și Anita Radics, președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, care au prezentat desfășurarea următoarelor trei zile ale celui mai așteptat eveniment dedicat tinerilor ortodocși, din Eparhia Caransebeșului. De asemenea, prezentă la acest moment de lansare a fost și doamna viceprimar a municipiului Reșița, Mădălina Chiosa, care a vorbit despre implicarea și sprijinul important oferite Primăriei Reșița în organizarea acestei întâlniri, precum și despre deschiderea pe care instituția de conducere a orașului de pe Bârzava o are vizavi de inițiativele tinerilor.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, organizată cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, se desfășoară în contextul aniversării a 7 ani de la înființarea ATOR Banatul de Munte și reunește peste 300 de tineri din județ, din țară și din străinătate.

Citește si:  Foc de tabără la stemă, seară folk și concert artistic, în cadrul ITO Banatul de Munte!

Programul evenimentului este unul divers, cuprinzând activități religioase, culturale, de divertisment, dar și de socializare și de interacțiune a tinerilor atât cu orașul Reșița și cu specificul zonei, cât și cu localnicii și, desigur, cu alți tineri ortodocși, din multe zone ale țării, care au aceleași valori și aceeași misiune – de propovăduire a lui Hristos pe înțelesul tuturor copiilor și tinerilor.

Activitățile închinate publicului larg, de pe parcursul evenimentului, vor fi: „Procesiunea tinereții” și spectacolul artistic din data de 18 iulie, atelierele meșteșugărești, Conferința pentru tineri, susținută de către Preasfințitul Părinte Benedict, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, dar și concertul de muzică folk, împreună cu focul de tabără din Poiana Golului, din data de 19 iulie, precum și participarea la Sfânta Liturghie Arhierească, la Mănăstirea „Sf. Pr. Ilie Tesviteanul din Bocșa Vasiova, din data de 20 iulie.

Lorena POENARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei