Reșița, în scenariul roșu! Ce măsuri restrictive au fost impuse!

 

1

Reșița a reintrat în scenariul roșu ca urmare a creșterii numărului cazurilor de coronavirus, incidența fiind de  3,37 la mia de locuitori. Municipiul Reșița a mai fost în scenariul roșu timp de patru luni, din octombrie 2020 și până la începutul lunii trecute.

În același scenariu se află și localitățile cărășene Grădinari, Vermeș și Sacu.

La nivelul acestor localități au fost prevăzute prin HGR măsuri restrictive.

În acest context este interzisă organizarea şi desfăşurarea activităţilor în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este de asemenea interzisă.

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi.

Totodată, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Aceleași măsuri restrictive sunt valabile și în comunele Grădinari, Vermeş şi Sacu, unde incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19, la 14 zile, este mai mare de 3 la 1.000 de locuitori.

Incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 în județul Caraș-Severin a fost în 31.03.2021 de 1,91 la 1.000 de locuitori.

 

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. De

    Numai supermarketurile au voie orice și oricum ar fi ,acolo buluceala și atingerea nu provoacă contaminări făcute l-a comandă și din pix, doar comercianții cei mici trebuie arși pe rug.Rusine să vă fie autorități de tot rahatul. Terminați cu minciunile, poporul nu va m-ai crede !

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei