Restricții pentru persoanele care doresc să călătorească în Serbia impuse de autorități

a

Autoritățile de frontieră din Republica Serbia au informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara că, în scopul prevenirii extinderii bolilor contagioase în statul vecin, cetățenii străini care vin în Republica Serbia din: Republica Macedonia de Nord, Bulgaria, România, Croația, pot intra pe teritoriul Serbiei, dacă au un test PCR negativ SARS COV2, nu mai vechi de 48 de ore, ne-a informat subcomisar de poliție Nicola Petre-Ionuț ,purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Timiș.

Măsurile nu se aplică și cetățenilor sârbi care vin din tarile menționate, precum și următoarelor categorii de persoane:

– șoferilor autovehiculelor de transport marfă. În cazul transportului internațional de marfă, tranzitul va fi limitat la maxim 12 ore de la momentul intrării pe teritoriul Serbiei.
– echipajul aeronavelor a căror destinație finală este Republica Serbia, personalul și pasagerii care tranzitează aeroporturile internaționale din Republica Serbia;
– personalul misiunilor diplomatice și consulare străine;
– copii cu vârste până la 12 ani, dacă părintele sau tutorele are un test
negativ;
– au primit rezidență temporară sau rezedință temporară în Serbia.

 

Dan AGACHE

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei