Continuăm și în această ultimă a zi a anului 2021 retrospectiva știrilor difuzate în acest an la Reper24. Acest al doilea episod ne va purta în timp în perioada aprilie – iunie. Am selectat câteva dintre cele mai reprezentative știri din acea perioadă publicate pe site-ul Reper24.
Așteptat cu sufletul la gură de către primarii cărășeni, bugetul Consiliului Județean a fost votat în 7 aprilie, într-o ședință extraordinară. Retras la reuniunea consilierilor anterioară chiar de către inițiator, Romeo Dunca, bugetul a fost supus votului aleșilor județeni. Motivul retragerii a fost solicitarea a 4 primării din județ de suplimentare a fondurilor de investiții pentru acest an. În urma alocărilor bugetare, județul Caraș-Severin a dispus în acest an de un buget cu aproximativ 10 procente mai mic decât cel de anul trecut.

La două zile după adoptarea bugetului se auzea prima voce nemulțumită de împărțeală: edilul comunei Bănia, Alexandru Albu a fost supărat nevoie mare. Banii alocați de Guvern și cei primiți în urma alocării Consiliului Județean nu-i ajung nici pentru cheltuielile curente, darmite pentru proiectele de investiții aflate în derulare, ori pentru cofinanțarea celor propuse la Compania Națională de Investiții.
Tot în luna aprilie consemnăm începutul sfârșitului pentru coaliția de dreapta. După anunțul demiterii lui Vlad Voiculescu, tensiunea a crescut în tabăra USR-PLUS. Întruniți în ședință de urgență, aceștia discută despre pașii de urmat. Supărarea, susțin sursele citate, nu este pe Coaliție, ci pe Florin Cîțu, liderii partidului întrebându-se dacă se mai justifică susținerea acestuia în funcția de premier.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 aprilie 2021, a inculpatei FELICIA-GABRIELA MEHEDINȚU, director executiv al Direcției Județene pentru Agricultură Caraș-Severin pentru săvârșirea mai multor infracțiuni prin care ar fi produs o pagubă totalizând 902.772 lei în dauna instituției pe care o conduce.
Ultima actualizare a contravalorii hranei pentru o zi de spitalizare în spitalele românești de stat a fost făcută în anul 2016 și era similară cu valoarea unui tichet valoric de masă, adică 10 lei. Și guvernanții noștri au promis că vor crește această sumă. Se vorbea la un moment dat, chiar de 20 de lei, similar unui tichet de masă pentru salariați. S-a avansat și suma de 16 lei pe zi, mult mai puțin decât în spitalele private, dar oricum cu 60% mai mare decât cea actuală. Guvernanții au promis că o vor crește, au pus mâna pe creion, au făcut calcule și….surpriză; rezultatul le-a dat cu virgulă. 1 leu – atât valorează pacienții din spitalele românești în ochii actualilor politicieni.
Albia pârâului Măcicaș, care străbate comuna cărășeană Constantin Daicoviciu, a suferit o serie de lucrări de decolmatare și lărgire, ca urmare a unei investiții ce vizează zonele cu risc ridicat de inundații sau ruperi de mal. Primarul comunei, Daniel Boambeş a declarat că această investiție este foarte importantă, mai ales pentru satele Prisaca și Zăgujeni care au avut de suferit în urma inundaţiilor din trecut.
Luna mai aducea un nou necaz pentru români: o nouă alertă națională. După ce virusul de la lilieci a întors planeta pe dos, după ce pesta porcină africană a golit fermele de animale din țară, inclusiv în vecinătatea județului Caraș-Severin, o nouă molimă se abate asupra României: gripa aviară – H5N8. După toate acestea ne mai lipsește boala vacii nebune și antraxul la ovine, pentru a deveni vegetarieni 100%. Mă întreb cum de în celelalte țări ale Uniunii Europene astfel de epidemii apar foarte rar spre deloc?
Daniel Toma, copreședintele filialei Caraș-Severin a USR-PLUS, a acuzat primarii cărășeni de: „neimplicare în atragerea medicilor de familie în mediul rural“. Vădit supărat de acuzele nefondate și în „necunoștință de cauză“ ale fostului candidat la Primăria Reșița, Daniel Toma, președintele Asociației Comunelor Caraș-Severin, primarul din Marga, Nicolae Beg a ținut să își prezinte punctul de vedere. „Dânsul nu cunoaște administrație; îmi pare rău să spun asta, dar nu poți să spui niște lucruri pe care nu le cunoști. Domnia sa putea să ia legătura cu cei care știu despre ce este vorba. Eu sunt dispus să merg cu el la Ministerul Sănătății să rezolvăm problema asistenților medicali comunitari, conform legii care prevede ca în fiecare comună, la 500 de locuitori să existe un asistent comunitar. Și din câte știu eu, Sănătatea este în administrarea lor“.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, lămurește apele cu privire la administratorul județului, Tinu Vidaicu, implicat într-un adevărat scandal, după ce și-a manifestat nemulțumirea legată de poziția consilierilor județeni liberali, care au votat un amendament adus de social-democrata Gabriela Stuparu la proiectul privind bugetul județului. „E clar că Tinu Vidaicu a venit aici pentru a face parte din echipă cu cele mai bune intenții și cu o putere mare de muncă în slujba cetățeanului. În politică este mai complicat, pentru că intervențiile unora sau altora pot schimba situația. După regula, câți oameni, atâtea păreri, având în vedere că politica se face pe voturi, aici trebuie ținut cont și de ce spun ceilalți“.

În pofida previziunilor sumbre date de „analiștii politicii de pe Timiș și Sebeș“, independentul Felix Borcean și-a dovedit abilitățile politice, reușind într-un timp relativ scurt să atragă de partea sa și a proiectelor pentru dezvoltarea Caransebeșului, majoritatea consilierilor locali cu orientări politice diferite. „Prea multă opoziție nu am simțit și nici nu au fost proiecte importante care să se piardă din cauza unui vot negativ dat politic. Au fost doar câteva momente mai delicate să le spun așa, în principal atunci când s-a votat suspendare viceprimarului Bebe Pasere. Când a fost vorba de proiecte europene sau de cele de importanță capitală pentru Caransebeș, nu cred că e vreun consilier care să se opună, indiferent din ce formațiune politică face parte. Începem să ne maturizăm și administrativ, și politic la Caransebeș“.

Primăria a atras aproape 5 milioane de lei pentru dotarea Spitalului Orășenesc Oravița. Prin acest proiect, Primăria își propune să achiziționeze echipamente medicale și de protecție a personalului medical, constând în: 3 aparate ecograf, unul de radiologie mobilă, injectomate, pulsoximetre, ventilatoare portabile, laringoscop, analizator de gaze sangvine pentru determinări ASTRUP, dar și pentru electroliți și metaboliți, concentratoare, aspiratoare partabile, echipamente de protecție pentru personal. „Ne dorim să asigurăm protecția personalului medical și nemedical din cadrul Spitalului Orășenesc Oravița, dar în același timp să putem să creștem calitativ actul medical pe care îl putem oferi pacienților“ – a precizat edilul orașului din Valea Carașului, Dumitru Ursu.

Liberalul Brian Filimon a decis: nu va schimba fotoliul de primar al comunei Măureni pentru cel de la Bocșa. Din dragoste și respect pentru cetățenii care și-au pus încrederea în el în toamna anului trecut, atunci când a fost ales de peste 90% dintre cei care au trecut pe la urnele de vot, pentru un nou mandat de primar. Și asta, în ciuda faptului că în urma sondajului intern realizat de PNL, Filimon s-a situat pe primul loc în preferințele bocșenilor, fiind considerat de aceștia candidatul liberal cu cele mai multe șanse la câștigarea Primăriei Bocșa.„Iubesc cetățenii din Măureni și rămân alături de ei”!
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 11 iunie 2021, a primarului din Șopotu Nou, Păun Baba, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, în același dosar fiind reținut și un diriginte de șantier. În ordonanțele procurorilor DNA se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt.
„Alea iacta est“ – bocșenii vor avea pentru următorii trei ani primar social-democrat. În urma numărării celor 5.380 de voturi valabil exprimate, BEC a anunțat următorul rezultat: Mirel Patriciu Pascu – PSD – 2.263 de voturi; Eugen Cismăneanțu – candidat independent – 1.854; Sorin Perian – PNL – 982; Alexandru Tălpeanu – AUR – 206 și Eugen Bocșean – independent – 75. „Mulțumesc bocșenilor care mi-au dat votul. Cetățenii din Bocșa au înțeles că orașul nu mai poate continua în situația în care se află și de aceea cred că mi-au acordat mie încrederea. Le mulțumesc tuturor, dar anunț pe aceeași cale că voi fi primarul tuturor, indiferent dacă m-au votat sau nu m-au votat. Trebuie să fim toți împreună, să începem să reconstruim orașul nostru“ a declarat noul edil al Bocșei, Mirel Patriciu Pascu.

Am ajuns cu recapitularea stirilor difuzate la Reper24, la jumătatea anului 2021. Ar mai fi 6 luni de trecut în revistă. Dar cum toate trebuie făcute la timpul lor, acum este timpul pentru distracție și bucurie. Fiind ultima zi a acestui an, colectivul Reper24 care a fost alături de voi și în acest an vă urează din suflet un sincer „LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE“!
Dan AGACHE


















