Banatul Montan este depozitarul unor bogății culturale, arhitecturale și industriale deosebite. Mulți dintre noi ne-am născut cu ele și le considerăm un dat peren. Din păcate, realitatea din ultimele decenii ne arată cu totul altceva. Necunoașterea, acțiunea umană deliberată sau accidentală, complicitatea unor instituții, indiferența noastră sau acțiunea unor factori naturali au dus la afectarea și diminuarea acestui tezaur sau chiar la dispariția unor valori excepționale, indiferent că vorbim de clădiri, vestigii istorice, căi ferate, mine, canale de aducțiune, gări etc.
„Deși au existat și alte demersuri de a aduce în dezbaterea publică tema patrimoniului cultural-industrial-feroviar al regiunii considerăm că se impune o coagulare a acestor eforturi“, a declarat Andrei Szabo, președintele Asociației Euroland Banat.
Asociația Euroland Banat împreună cu Primăria și Consiliul Local Oravița invită autoritățile locale situate de-a lungul tronsoanelor de cale ferată având punctul central la Oravița, pe cele din zona limitrofă, inclusiv din Clisură, autoritățile județene, structurile CFR, ministere, parlamentari, instituții de cultură și educaționale, societate civilă, istorici, cercetători, arhitecți etc. la masa rotundă cu tema Revitalizarea patrimoniul feroviar din Banatul Montan: Anina-Oravița, Oravița-Berzovia, Oravița-Iam, Iam-Baziaș.
Întâlnirea va avea loc la Casa de Cultură George Motoia Craiu din Oravița, joi, 17 februarie 2022, cu începere de la ora 09:30.
„Masa rotundă oferă o platformă de discuții, schimb de idei, propuneri și dezbateri celor care apreciază moștenirea culturală, patrimoniul arhitectural, industrial și, în special, cel feroviar pe care regiunea îl are. Pe de o parte, scopul întâlnirii este cel de a informa și sensibiliza comunitatea asupra riscului pe care indiferența îl naște în ceea ce privește prezervarea acestui patrimoniu feroviar.
Pe de altă parte, reuniunea este o chemare la acțiune a actorilor locali, regionali și naționali pentru găsirea unor soluții pentru restaurarea și revitalizarea acestor tronsoane istorice de cale ferată și asumarea unor angajamente punctuale: Oravița-Berzovia, Oravița-Anina, Oravița-Iam și Iam-Baziaș (prin refacerea, într-un pas viitor, alături de partenerii sârbi, a conexiunii prin Jesonovo-Biserica Albă-Vracev Gaj)“, a mai afirmat Andrei Szabo, președintele Asociației Euroland Banat.
Dan AGACHE

















