Rezultat negativ la coronavirus pentru familia asistentei medicale din Măureni! „Nimic nu se îmbină, nimic nu se leagă, absolut nimic”!

modelmic

Familia asistentei medicale din Măureni, decedată săptămâna trecută, a fost testată negativ la coronavirus. Toți membrii familiei au fost testați după ce un prim test făcut Corinei Radics, care a fost și soția preotului, a ieșit pozitiv. Femeia a decedat miercurea trecută după ce și-a fracturat piciorul, apropiații susținând că medicii de la Spitalul Județean din Reșița au întârziat să o ajute deoarece le era teamă că aceasta ar putea fi infectată cu coronavirus, după ce femeia a declarat că a intrat în contact cu un suspect de COVID-19. Medicii au afirmat că au făcut tot ce a ținut de ei pentru femeie și că aceasta s-a stins în urma unui stop cardio-respirator. Ulterior femeia a fost confirmată pozitiv la testul de coronavirus. Un al doilea test realizat însă la București a ieșit negativ.

Primarul Brian Filimon anunță că au fost realizate teste mai multor persoane din comună, de la tânărul suspect cu care a intrat în contact Corina Radics, până la membrii familiei acestea, toate ieșind negative.

„Toate testele au ieșit negative, în afară de primul test a asistentei, tanti Corina, test pe care noi l-am contestat de la început și l-am considerat cel puțin o eroare, să nu spun mai mult…! Deci această explicație a cazului mi se pare fără respect la adresa familiei și a comunității”, susține edilul.

Citește și:  Tragedie la Măureni! „Încercăm să salvăm oamenii de un virus, dar îi lăsăm să moară de restul bolilor sau accidentelor”

Citește și Doamna Corina, asistenta medicală din Măureni, condusă pe ultimul drum în aplauzele comunității! „Cu siguranță este acolo sus și ne veghează” 

Anita Radics, fiica asistentei medicale Corina Radics, își exprimă la rândul ei indignarea față de întreaga situație. Tânăra, care s-a implicat în numeroase acțiuni de voluntariat prin intermediul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (inclusiv în această perioadă de criză când ATOR a întins o mână de ajutor persoanelor vulnerabile), se întreabă cum ar fi putut mama ei să fie pozitivă la coronavirus, în condițiile în care testul ei a ieșit negativ, ea fiind până la urmă persoana cea mai predispusă la o posibilă infectare, având în vedere numărul mare de persoane cu care a intrat în contact în ultima lună, în cadrul campaniei umanitare la care a luat parte.

„Mama mea nu a mai părăsit satul în care locuim de când s-a declarat această stare de urgență, iar din satul nostru nu e nimeni infectat și nici măcar dintre cunoscuții noștri cu care am avut contact. Și eu întreb foarte serios, atunci: de unde l-ar fi luat? Întreb, doar, pentru că sunt și eu chiar foarte curioasă de lămuriri.

Că a stat virusul în gât și nu a coborât în plămâni, de asta a ieșit negativ cel de-al doilea test al ei… Povești! Povești! Fără să exagerez vreun pic, eu mâncam cu mama mea din aceeași porție, atunci când îmi era poftă de ceea ce gusta ea sau repezeam o gură de cafea din cana ei. Tata a dormit cu ea și el, fiind diabetic, putem înțelege cu toții cât de predispus ar fi fost să îl primească, nu? Și totuși, Covid nu ne-a vizitat, nici pe mine, nici pe ai mei. De ce? Sau o să îmi explicați acum că noi nu l-am luat pentru că….ce?

Nimic nu se îmbină, nimic nu se leagă, absolut nimic, înțelegeți? Lăsați-o așa cu explicațiile astea că «nu e alba-neagra la Măureni». Poate că aveți dreptate, de fapt. Nu e alba-neagra, ci e și mai sadic, e o loterie ce are ca și câștig viața – o nimerești sau nu. Încercați să acoperiți murdăriile, ca și cum nu ar ști deja întreaga țară de mușamalizările și mârșăviile care se fac, declarând mai fiecare decedat ca suspect sau ca infectat cu coronavirus, doar ca voi să…ce, din nou? Și voi încercați acum să explicați lumii că în cazul mamei ați fost drepți și cinstiți. Ca să nu mai menționez faptul că ați încălcat dintru început o regulă capitală, menționându-i acolo numele că ba e, ba nu e infectată cu coronavirus, ceea ce știți bine că NU se face. Dar a trebuit să scăpați și nu v-a mai păsat de reguli.

Toată lumea a dat-o în bâlbâieli zilele astea când întrebam câte ceva de mama, de la oameni politici, la cadre medicale. Am auzit N variante de «adevăr», fiecare având-o pe a sa care, de cele mai multe ori, nu avea mai nimic în comun cu cea a celui pe care l-am ascultat mai înainte.

Nici nu știu dacă se merită să mai spun ceva. Pe mama nu mi-o aduce nimeni înapoi, nici cuvintele, nici răzbunările, nici murdăriile pe care le scrieți și le împărtășiți voi în presă, ca să iasă curați sus-pușii în urma crimei pe care au comis-o.

Cert e un lucru: fie că a avut sau nu Covid, din asta nu faci absolut niciodată un motiv de a lăsa omul 2 ore pe masă la UPU, ca să moară desangvinizat. Cum poți să mai profesezi după asta, să știi că ai fi putut să salvezi un om și o familie și nu ai făcut-o..?

Opriți-vă aici din explicații. Gata! Fie-vă bunul simț, decența și, dacă nu acestea, măcar rușinea călăuză și nu mai încercați să inventați explicații. Nu există absolut nici o explicație omenească pentru ceea ce s-a permis să se facă.

Cu acest mesaj, voi încerca să pun punct acestei interminabile dispute pe marginea a ceea ce ați permis într-un mod diabolic să se întâmple cu mama.

Ne aflăm în Săptămâna Mare, în săptămâna liniștii și a profunzimii și vreau să o simt, pe ea și pe mama care, la finalul ei, va cânta împreună cu mine «Hristos a înviat»”, încheie cu durere Anita Radics.

Citește și Asistenta din Măureni nu avea coronavirus! „Adevărul a învins! Lupta noastră de trei zile are un răspuns!”

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

4 Comentarii

  1. zero

    “Și totuși, Covid nu ne-a vizitat, nici pe mine, nici pe ai mei. De ce? ”

    Pentru că dvs. nu aţi beneficiat de suficient timp de contact şi de “cazare” în container de Covid, oferit şi “dezinfectat” de tăiţelu’.
    Alţii s-au ales cu piocianic cules din spital, după “Colectiv”. Nimic nou.
    Şi s-au dus … :(
    Ulterior, s-a recunoscut şi oficial (adică orificial) că la dezinfecţii se foloseau substanţe gen … apă de ploaie, potrivit bugetului şi intereselor.
    Drept care atunci s-au închis nişte baruri.
    Acum şi nişte spitale.

    Raspunde
  2. imoGen

    Trăiască “medicii – eroi” de la spitalul din Reșița ! Au mai bifat o “realizare”.
    Nu mai cer ziarele din Caraș donații pentru ei ?
    De ce nu se fac publice numele medicilor care erau de gardă ?
    Vor fi trași la răspundere pentru ce au făcut ?
    Sau își vor vedea mai departe de treabă și își vor încasa lunar miile de euro în continuare ?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei