Alegerea făcută de români în primul tur al alegerilor prezidențiale nu are legătură cu Europa sau cu NATO, ci strict cu aroganța și lipsa de empatie a politicienilor perindați în ultimii ani în fruntea administrației centrale, este de părere Ioan Popa, primarul municipiului Reșița. Edilul a făcut o analiză a motivelor care, în opinia sa, i-a determinat pe români să voteze un candidat extremist, deși consideră că direcția în care trebuie să se îndrepte țara este una europeană.
„De ce în țara în care 87,5% din cetățeni consideră că Vestul (adică UE, SUA, NATO) este direcția înspre care ar trebui să se îndrepte România și doar 4,1% susțin că țara noastră ar trebui să se îndrepte către Est (adică Rusia, China), un candidat izolaționist, pe o platformă radical-extremistă în continuă creștere, reușește să adune 41% din voturile românilor, în timp ce candidatul a trei partide tradiționale, aflate la guvernare în mod continuu sub diferite formule, care însumează peste 90% din administrația locală, «reușește» un umilitor 20% și ratează intrarea în turul doi?
De la anularea alegerilor trecute și, mai ales, după ce coaliția de guvernare a agreat un candidat comun, fără să facă o analiză serioasă, fără măcar un sondaj din care să înțeleagă ce președinte doresc românii, am primit foarte multe mesaje de revoltă din partea reșițenilor și nu numai. Le-am ascultat și am încercat să trag un semnal de alarmă, doar că acesta a fost primit cu oarecare ostilitate de unii din colegii mei.
Astfel, cred că, deși mulți dintre colegii mei spuneau că au înțeles mesajul dat de români la alegerile trecute, aceștia au dat dovadă de somnambulism politic GRAV”, susține edilul reșițean.
„Trebuie să strângem rândurile, toți românii care ne dorim țara cu cârma spre Vest”
Primarul Ioan Popa atrage atenția încă o data că statul român are nevoie urgentă de reformă, iar reforma se face doar cu oameni credibili, făcând trimitere la Ilie Bolojan și la Nicușor Dan.
„Ilie Bolojan a dat un semnal puternic în acest sens, însă el ar fi trebuit dublat de eforturi urgente și concrete. Ce au înțeles unii? Să-l împingă și pe Bolojan ușurel în mantinelă, cu gândul că rezolvă ei … să fie tot ei, ușurel, așa, pe NEOBSERVATE. Dar românii au început să fie tot mai atenți și nu mai au RĂBDARE.
Ce este de făcut? Trebuie să strângem rândurile, toți românii care ne dorim țara cu cârma spre Vest, să dăm ÎNCREDERE lui Nicușor Dan, unui politician nou, poate atipic pentru mulți, dar care este clar pro-occidental și reformist. Dacă nu facem asta, în conjunctura geopolitică actuală, riscăm să dăm foc la țară!”
Karina TINCUL



















Mai lasati-o breeeeee pe asta … ne-am saturat de basmele voastre !!!
Nu mai tine povestea cu rusii, cu legionarii … ???
Baliverne pro UE si pro NATO.
E bun că un mincinos patologic care și-a bătut joc de oraș prin toate mijloacele și de județ prin impunerea unui președinte CJ nemobilat la mansardă are tupeul sa mai iasă să dea sfaturi. Băi bișnițare, când te uiți în oglindă nu realizezi că ești unul dintre motivele cu moț pentru care se votează așa?
”… Astfel, cred că, deși mulți dintre colegii mei spuneau că au înțeles mesajul dat de români la alegerile trecute, aceștia au dat dovadă de somnambulism politic GRAV”, susține edilul reșițean.
–
Colegii tăi (penelei) sunt *milițienii* ca vela, bode, predoiu @ ciolacu (azi demisionat).
Conceptul tău (și al lor) ”Biciul pe ei!” (pe cetățenii cinstiți și liberi) a produs reacția de așteptat ”biciul pe voi!” (funcționarii publici lacomi).
Și nu uita că și Emil Boc a demisionat cândva însă pentru (și cu tot cu) Igaș (nem igaz) de la MAI, care era să fie ucis cu pietre (de bordură, în București).
Acțiunea produce reacțiune (Newton), plus dobândă.
Așa este?
Somnambulism politic o fi sub tichia ta de mărgăritar 🙂
Bai da cum vă treziți și până adormiți, aveti doar Pro Europeni și pro Nato. Altceva nu aveți în cap
Prea tarziu Popica. Dupa pandemie, criza energetica, razboi (toate consecutive) dublate de furtul liber al ultimelor resurse ale tarii de gasca celor 3 partide, solutia voastra ca sa continuati tot asa cu un scenariu al fricii?
Nici macar in ceasul al 12 lea nu realizezi ca oamenii s-au saturat de voi. Faptul ca va reformati fictiv si esalonul 2 vine in locul esalonului 1 la putere nu mai pacaleste pe nimeni. Drum bun in opozitie!
eu aş spune la lada de gunoi!
Măcar acum ești sincer? Acum îți e frică să nu dai foc la țară? dar când recomandai trădătorilor PNLiști să voteze cu Mucușor și nu cu candidatul vostru Crin cum era? Te premiază Bolohan pentru trădare, că el a fost campion cu județul lui.
Domeniul schiabil Semenic?
Te doare tare, primare?
Acum o săptămână, colegii matale din PNL ștergeau pe jos cu Plicușorul… 😉