Cu câteva zile în urmă, Reșița și-a refuzat promovarea în cea de-a doua Ligă a fotbalului românesc, cu toate că era mare favorită într-o confruntare inedită cu…codița urbană a Timișoarei, Dumbrăvița.
Ieri seară, România, ca și Reșița, a reușit să-și refuze promovarea din Liga 3-a a fotbalului european cu o clasă mai sus, cu toate că, zic oamenii de fotbal, era favorită certă. Două eșecuri dureroase, de dimensiuni diferite totuși, dar asemănătoare ca mod de abordare, ca rezultat, ca exemplu de cum nu trebuie să înveți să trăiești fotbalul și nu numai fotbalul.
Românii și reșițenii au mai crezut că se poate și au fost alături de combatanții noștri, aș zice mai degrabă mercenarii noștri, cu toate că existau suficiente semnale că ne împotmolim, ca și altă data, dealtfel. Eșec total și lamentabil! Și inexplicabil! Cu toate că unii încearcă s-o dreagă cu tupeu. Eșec greu de digerat pentru noi, suporterii, nu și pentru ei, de la președinte și până la portarul de rezervă.
Atât purtătorii de ghete (refuz să-i numesc fotbaliști) de la Națională, cât și mercenarii Reșiței și-au luat jucăriile și au plecat de pe unde au venit lăsându-ne acolo unde eram deja, la subsolul fotbalului, cu toate că au promis și au fost plătiți să ne aducă cu un etaj mai sus.
Spun că au promis, că au fost plătiți și nu și-au respectat angajamentele gândindu-mă că exact la fel fac și cei care ne conduc și i-au numit pe funcții, ne administrează treburile și sportul, politicienii. Promit și i rămânem cu promisiunil, aici! Iar ei, într-o bună zi, după ultimul eșec, își iau jucăriile și pleacă. Spre Madagascar, Costa Rica, Anglia, Grecia, unii cu escală pe la Rahova sau Popa Șapcă, dar până la urmă, cu conturile burdușite de parai, tot în Paradis ajung. De peste 30 de ani ni se întâmplă la fel. Ne mint că…promovăm. În realitate însă alunecăm rapid tot la vale…
Mihai SPRÎNCEANĂ
