România trece în această noapte la ora de vară! Poate pentru ultima dată!

modelmic

România va trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară, ora 03:00 devine ora 04:00. Ziua de 25 martie va fi, astfel, cea mai scurtă zi din acest an. După ce vom da ceasurile cu o oră înainte, diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore. 

Trecerea la oră de vară a fost un subiect mult discutat în ultimele luni, după ce au apărut informații eronate cum că la nivelul Uniunii Europene s-a decis abandonarea acestui practici. Pentru moment însă o astfel de decizie nu a fost încă luată. Tot ce a făcut Parlamentul European a fost să ceară Comisiei Europene o evaluare a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial şi să prezinte dacă este necesară o revizuire a directivei care o organizează în cadrul Uniunii Europene.

Ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în România, în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 până în 1940, ora de vară a fost introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică din octombrie, iar din 1941 până în 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. România a reintrodus aceasta măsură în anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale și pentru reducerea iluminatului artificial. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din martie.

Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.

foto: reporterntv.ro

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei