11.9 C
Reșița
duminică, 15 martie 26

Romeo Dunca, drept la replică! „Cetățenii merită această explicație”

În urma apariției articolului „Senatorul Mocioalcă explică „dezertările“: liberalii din Consiliul Județean s-au plictisit de pasiunile lui Dunca!” , președintele Consiliului Județean Caraș-Severin ne-a trimis un drept la replică. „Cetățenii merită această explicație”, afirmă Romeo Dunca, președintele forului județean expunându-și punctul de vedere și cu privire la ce mai recentă mult criticată apariție alături de soție, într-un club de pe malul mării.

Dreptul la replică transmis de Romeo Dunca:

„Nu aveam de gând să comentez ultimele evenimente din puținele mele zile de concediu, dar mă văd nevoit să o fac. În primul rând, cetățenii merită această explicație cu toate că la câte probleme sunt și câte nevoi au, doar asta le mai lipsește. În al doilea rând, însă, și mult mai grav, e pericolul pe care îi paște pe cărășeni. Abilitatea, organizarea și influența răului din județ reprezentată de Mocioalcă și tot ce îl înconjoară tinde să înlocuiască problema reală a județului cu o analiză care nu își are locul atunci când vorbim de nevoile cetățenilor din județ. A te folosi de derapajul (nepotrivit, de altfel) al unui președinte de CJ aflat în concediu și formând un cuplu, soț și soție, legat de comportamentul avut într-o zi de vacanță (nu a fost nici la biserică, nici în centru, nici într-o sală de teatru, ci pur și simplu într-un loc denumit Beach Club Nuba, unde mii de oameni au băut și dansat) și a aduce aminte de nepoți, rude și cetățeni, de sfinți și alegeri, de alianțe și proiecte care nu privesc decât Muntele Mic, blocul din centrul Reșiței sau elicopterul, arată întunericul pervers al gândirii acestui specimen.

Sunt om de peste o jumătate de secol, având împliniți 55 de ani. De vreo 37 sunt bărbat, de 10 partenerul de viață al Valentinei și de 7 soț. Iar doar de 3 ani neîmpliniți, președinte de CJ. E firesc ca tot ce se întâmplă, chiar și într-o seară la un club, să urmeze această listă. În exact această ordine de priorități.

Eu sunt de moda veche și ce îmi place odată, rămâne la fel. Deși am văzut lumea și am fost în sute de locuri, am rămasă în memorie nostalgia mirosului de apă de mare încă de pe vremea când mergeam la plajă cu bicicleta la tabăra de elevi de la Năvodari. În plus, sunt și puțin naționalist și consider că dacă în România trăiesc și lucrez, atunci aici îmi fac și vacanțele. Poate că acesta e păcatul meu care mă aduce, odată pe an și doar pentru o săptămână, pe litoralul românesc. Vin aici și pentru că, cu câțiva ani în urmă, am cumpărat un apartament în apropierea clubului Nuba. Și tot în această săptămână o scot și pe soția mea de două ori pe an la club. Și tot aici mai bea și ea două pahare de șampanie. Pentru că în rest nu consumă alcool.

În seara cu pricina au fost în această zonă de cluburi cel puțin 4.000 de oameni. Dintre toți doar noi am fost identificați și fotografiați în diferite poziții. Ar trebui să regret ce s-a întâmplat, dar nu o fac. Deși sunt de acord că unele ipostaze au fost exagerate.

Nu regret că după zece ani, soția mea încă îmi mai produce emoții care iată, au avut ca rezultat o palmă trasă în joacă, venită să încheie un gest provocator. De soție, nu de secretara de la birou, de vecina de la bloc sau de nevasta altuia. Nu regret că tot după zece ani, prezența mea alături de ea încă îi mai aduce acestei femei emoția necesară pentru a se simți bine și a se așeza, râzând și în glumă, cu fundul într-o roabă de gheață. Nu regret faptul că nici eu și nici ea, atunci când suntem împreună, avem ochi doar unul pentru celălalt și nu ne gândim la alte persoane care ne-ar putea înlocui pe unul din noi. Și nu regret că atunci când am plecat spre casa mi-am dat jos tricoul, exact ca în urmă cu zece ani, în seara în care ne-am cunoscut. Cu atât mai mult nici nu regret faptul că am băut un pahar de șampanie scumpă, pentru că am făcut-o cu drag, fiind în ambele cazuri invitat și onorat de cunoștințe care cu plăcere m-au invitat la masa lor. Într-unul din cazuri la Loft, de unul dintre patronii acestui club, iar la Nuba, culmea, chiar de către un grup de oameni aflați în concediu, de la Alba Iulia și fix din Caransebeș.

Mă întristează însă mojicia unui senator al poporului român pe nume Ion Mocioalcă, care folosește până și o astfel de ocazie pentru a batjocori în continuare tot cetățeanul cărășean. Nu mă interesează ce vor zice nepoții acestuia peste ani și ani de fiecare șansă ratată a județului de a se dezvolta mai mult fiind încorsetat în cleștii gândirii acestui geniu administrativ născut în arșița arida din sudul țării. Nu mă interesează nici ce părere au prezențele feminine din jurul acestui senator buhăit, altele decât cele avansate și plasate pe linie de partid de acesta, pe diferite scaune plătite cu bani din buget și nici când și-a pierdut cumpătul de atâta emoție și de bucuria prezenței partenerului la braț, a doamnei acestuia.

Îl anunț totuși pe acest barosan cărășean că a fi președinte de CJ și a-ți duce soția care dansează odată pe an chiar și lasciv la club, e infinit mai de preferat decât să conduci beat fiind deputat în Parlamentul României. După care să provoci un accident și să chemi pe șeful poliției ca mai apoi să schimbi probe biologice și să te trezești din beție, curat și reabilitat. Iar mai apoi, ca probabilă recompensă că te-a spălat, să-l cari după tine pe funcționarul corupt și să-l tot plasezi pe bani publici pe unde găsești mai de folos. Minte presa, mint și eu, deși mulți din jurul meu mă asigura că așa este (n.r. Romeo Dunca face referire aici la un articol apărut pe site-ul reșita.ro)

Cât despre proiectele proaste de care unii s-au săturat și care au fost respinse de cei care îi răspund la comenzi acestui imaculat politician și reper de morală, amintesc doar câteva: 1.Soluția mea de a salva bacul de la Moldova Nouă în schimbul celei propuse de PSD-istul Crina, care, de altfel, va și ține vaporul la mal cel puțin până în martie anul viitor. 2. Refuzul de alocare de fonduri pentru modernizarea drumului de la Răcășdia la Vrăniuț. Acolo unde în ultimii 30 de ani s-au alocat doar 40.000 de lei pentru reparații. Refuzul alocării de fonduri pentru drumul Naidăș-Petrilova. Drum impracticabil, dar care pietruit și asfaltat ar duce turiști intrați în țară pe la frontiera la Naidăș direct pe Cheile Nerei. Refuzul pentru preluarea drumului forestier de 10 km de pe Sucu împotriva dezvoltării unei întregi și cunoscute locații la nivel mondial, cu o calitate a aerului aproape de ideal. Zădărnicirea, în mod repetat, a măsurilor care trebuiau luate și care ar fi rezolvat de mai mult timp dezastrul din Spitalul Județean. Despre blocarea proiectului Nedeia vom vorbi cu altă ocazie.

În altă ordine de idei, motivul convingerii trădătorilor din CJ nu e atât de nobil precum pretinde Rotofeiul de Pătulele în articolul din presă de mai jos (n.r. articolul apărut în Reper 24). Din câte vorbește lumea, unul a fost cumpărat cu promisiuni de angajare. A lui și a fiicei acestuia. Iar altul, amator și comerciant de fier vechi, cu aranjarea documentelor pe la un minister, de către un secretar de stat cu afinitate de CJCS, pentru tăierea unei vechi și cu greutate conducte de aducțiune de apă de la un vechi baraj. Iar acum, în încheiere, doresc să amintesc acestui senator cu rezultate mărețe pentru județul care l-a trimis la București, că a fi imaculat e una și a părea doar curat, fiind văzut doar dintr-o parte, e alta. La fel cum e și cu documentele care aranjate bine pot spăla fața cuiva. Dar e una apa dulce și sfântă a Iordanului, care spală sufletele păcătoșilor care se pocăiesc, și alta e apa sărată de mare ce spală un hoit, pe care tot apa mării l-a aruncat la mal”.

 

 

Reper 24

5 COMENTARII

  1. S-a gasit mocioarca să comenteze despre nevestele altora.
    De obicei lumea vorbește despre ce n-are și probabil că atunci când iti moare shogunu … rămâi doar cu datul din gură / taste pe facebook, ca să aibă și altii material din care să facă „știri”.

    „e infinit mai de preferat decât să conduci beat fiind deputat în Parlamentul României. După care să provoci un accident și să chemi pe șeful poliției ca mai apoi să schimbi probe biologice și să te trezești din beție, curat și reabilitat. Iar mai apoi, ca probabilă recompensă că te-a spălat, să-l cari după tine pe funcționarul corupt și să-l tot plasezi pe bani publici pe unde găsești mai de folos. Minte presa, mint și eu, deși mulți din jurul meu mă asigura că așa este”

    S-a scris prin articolele reperului despre așa ceva ?
    Evident că nu. Cum să îndrăznească ei să îl supere pe rotofeiul județului ?

  2. Dreptul la replică transmis de Romeo Dunca: ”… nu a fost nici la biserică …”

    Normal.
    Acolo nu poți să minți de îngheață apele (în roabă).

  3. Sfatul meu sincer e sa trecem peste și asta e. Orice explicație e puerila și fără sens. Pe centura exista mai multa demnitate! Nu ne aflam la primul derapaj sa zicem ca a fost o scăpare izolata.
    E un spectacol grotesc, care se tot repeta prin simplul motiv ca asta e natura personajelor.
    Poveștile nemuritoare cu mirosul marii și eveniment privat sunt o scuza doar în capul omului.
    Când ocupi o înaltă funcție publica ești obligat sa menții ținuta morala și în privat pentru ca ești un exemplu. Nu exista un întrerupător secret care cuplează și decupează viata publica de cea privata.
    Omul a vrut sa fie admirat și s-a manifestat grobier, publicul țintă a salivat, restul lumii s-a oripilat. End of story!

Comments are closed.

Știrile zilei