Romeo Dunca și-a pierdut busola politică! Găsitorului, recompensă!

După mai multe săptămâni în care s-a speculat că Romeo Dunca va ajunge în Parlament via PNL, președintele în funcție al Consiliului Județean Caraș-Severin lămurește situația: nu se află pe listele parlamentare ale liberalilor cărășeni. Cel puțin nu pe un loc eligibil. Nu pentru că nu și-ar fi dorit acest lucru, ci pentru că așa ar fi considerat de cuviință liderul liberalilor cărășeni, cel puțin conform afirmațiilor lui Dunca.

„Încrederea arătată de către cei care m-au votat în alegerile locale mă obligă să ofer o explicație în legătură cu faptul că astăzi nu mă regăsesc pe listele parlamentare ale PNL.

Nu doresc să mă umilesc în fața nimănui și, în acest mod, să influențez votul din BPJ în ceea ce mă privește. Există o listă și va urma un vot al cărui rezultat îl bănuiesc deja. Nu mă regăsesc pe niciunul dintre primele locuri, fie că vorbim despre Camera Deputaților, fie că e vorba despre Senat.

Din păcate, cred că democrația votului în BPJ se va rezuma la împlinirea dorinței liderului nostru județean. Dorința lui Ioan Popa, ca eu să fiu primul pe una dintre liste, așa cum era firesc în urma celor 48.000 de voturi, nu a fost agreată de conducerea centrală. Ieșirile soției mele (alături de mine, evident), surprinse în mod repetat de Cancan, au fost folosite de cei interesați și prezentate președintelui Nicolae Ciucă, fiind în final decisive în neacceptarea mea pe liste”, precizează Romeo Dunca.

Pe de altă parte, Dunca lasă să se înțeleagă că nu exclude participarea sa la viitoarele alegeri parlamentare, fără a spune explicit dacă ia în calcul o candidatură ca independent sau din partea unei alte formațiuni politice.

Am pierdut alegerile locale, deși 48.000 de cărășeni încă mai cred în mine. În situația de azi am două opțiuni. Prima este să renunț la tot ce înseamnă politică și să mă retrag. Aceasta ar fi varianta cea mai favorabilă pentru PSD și pentru cei din PNL care nu mă mai simpatizează. A doua, este să caut o altă variantă de a fi util cetățenilor din județul nostru. Din acest motiv, aștept sugestii din partea cărășenilor, mai exact ce ar fi potrivit să fac pe mai departe: să renunț sau să caut o altă formă de a candida la alegerile parlamentare care urmează?”, mai adaugă Romeo Dunca.

 

Karina TINCUL

8 COMENTARII

  1. ”… Din păcate, cred că democrația votului în BPJ se va rezuma la împlinirea dorinței liderului nostru județean …”

    Din păcatele demo(n)crației lui Vale-Vela, țucu-i și mânca-i-ai (armenișul)!
    Nu?

  2. Domnu Dunca, o să incerc eu niște răspunsuri la întrebările lu matale, numa că o să fie așa, mai din topor că Io mi-s băiat de la tzară da egzakt pe asta mă bazez că ne potrivim și o să mă înțelegi că matale ești om dintr-o bucata și n-o sa te superi că matale pun pariu că vrei niște răspunsuri sincere.
    1- La vot egzakt asta o răspuns cetățenii daca te mai vor sau nu. Acuma matale te faci că nu înțelegi și o dai cotită că 48dă mii o votat cu matale numa că ăia or votat 99% contra pesedeului, nu cu matale pă persoană fizică.
    2- trăbuia s-o întrebi pe madam mai demult următoarea chestiune: baby, daragaia Maia liubimaia padrujka, tii hociesh jîzni kak obezianka ili kak gospoja. Adică baby, vrei să trăiești ca o maimucă sau ca o doamna? Și dacă vrei ca o doamna atunci gata cu maimuțărelile.
    3- dacă îți pasa de cetățeni și de județ ai fi avut un comportament demn, un limbaj civilizat cu subalternii, primării și restul lumii cu care ai avut contact.
    4- dacă îți păsa cu adevărat de județ ți-ai fi mutat firma in judetul ăsta, ca să plătești impozitele aici!!!! Asta e mega important
    5- dacă îți dorești matale sa faci ceva aici nu intreba cetățenii. Ia ce am scris de la 4 la 1 și începe să lucrezi la etapele astea și dacă o să se vadă schimbări importante până la alegerile viitoare Io zic că cetățenii o să te voteze. Dar nu așa, că 4 ani am făcut panarama și acum întreb cetățenii prin media daca mai au chef de giboneală.
    Hai succes și doamna ajuta la toată lumea că vine gioană președinte și bagă țara in război și aia e.

    • Bravo. Ce-i mai place să se victimizeze dar când făcea piste de biciclete sau cabană în arii protejate unde statul nu are voie să facă nici măcar un dig cine era victima? Noi, populimea.

  3. Aici se întâmplă o eroare foarte mare de principiu. Cine plătește oalele sparte? Prostovanul care avea grijă de oale sau nemernicul care l-a pus pe prostovan să păzească oalele doar ca să-și îndeplinească el interesele meschine cu orice preț? PNL a luat un șut dureros in ouă din cauza inabilitatilor donului Dunca, dar principalul vinovat este Popa deoarece el știa foarte bine nivelul diplomației și al calităților donului Dunca. Asta e o meteahnă a taitelului că se înconjoară de neprofesioniști pe care poate sa ii manevreze doar pentru interesele proprii, dar in cazul acesta a adus un deserviciu major partidului și trebuie să i se prezinte factura pentru distracția asta. Până la urmă dacă tot era binom, si oalele tot de binom sa fie plătite , nu doar de un om.

    • ”Cine plătește oalele sparte?
      Prostovanul care avea grijă de oale sau nemernicul care l-a pus pe prostovan să păzească oalele …?”

      Păi ”fuhrerul” și ”soldatul” (acestuia) plătesc oalele (sparte).
      Principiul mu(n)cii și răspunderii colectiv(ist)e.
      Doar că deși soldații mor primii, ”fuhrerul” poate cere azil politic (dacă are unde).
      Nu?

    • Se pare că „fuhrerul” ( cum ii zice z) nu va plăti nimic. Prostovanul ( cum ii zice Alina) este într-adevăr un om foarte rudimentar și fuhrerul ( cum îl denumește Z) este un șmecher care are în sânge vrăjeala și este foarte abil in manipulare. Nu cred că va păți nimeni nimic deoarece PNL pierde masiv teren și la centru și în multe alte zone. Mai degrabă este erodat din interior cu ajutorul unor astfel de oameni intr-o acțiune bine orchestrată la fel cum se întâmplă și cu usr-ul și cum a fost și în trecut cu pnțcd-ul. Concluzia mea este că oameni de teapa asta sunt aduși în față tocmai pentru a submina din interior orice posibilitate de a se închega vreo opoziție cat de cat.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei