Locuitorii satului Mal și toți iubitorii tradițiilor bănățene sunt invitați să participe la ediția 2026 a Rugii Bănățene, eveniment care va avea loc în zilele de 6 și 7 iunie și care promite două seri pline de muzică populară, dans și voie bună.
Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Oțelu Roșu și va reuni pe scenă interpreți cunoscuți ai folclorului din Banat, într-un program artistic desfășurat între orele 19:30 și 23:00.
Ruga va debuta sâmbătă, 6 iunie 2026, când publicul se va bucura de recitalurile susținute de îndrăgita interpretă Zorica Savu și de solistul Titian Puichiță. Cei doi artiști vor aduce în fața spectatorilor cântece reprezentative pentru folclorul bănățean și vor crea atmosfera specifică unei adevărate rugi.
Duminică, 7 iunie 2026, petrecerea populară va continua cu recitalurile susținute de Ana Băcilă și Iulia Ardeleanu, alături de Formația Laly Todor, care va întreține atmosfera prin muzică și momente artistice dedicate tuturor generațiilor.
Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 19:30 – 23:00, oferind participanților ocazia de a petrece două seri în spiritul tradițiilor autentice ale Banatului.
Organizatorii îi așteaptă pe localnici, dar și pe oaspeții din localitățile învecinate să ia parte la această sărbătoare a comunității, unde muzica populară, portul tradițional și dansul vor fi elementele centrale ale unei manifestări devenite simbol al identității bănățene.
„Vă poftim la rugă!” este mesajul transmis de organizatori tuturor celor care doresc să participe la ediția 2026 a Rugei Bănățene din satul Mal.

Lorena POENARU

















