Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la începutul ședinței de Guvern din această săptămână, creșterea salariului minim de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2025. Decizia vizează 1,8 milioane de salariați din România.
„Majorăm salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. Validăm o decizie luată de Guvern, prin consultare cu sindicatele și patronatele care fac parte din Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social. Majorarea salariului minim cu 9,46% se va aplica începând cu 1 ianuarie 2025 și vor beneficia peste 1,8 milioane de salariați din România”, a declarat Marcel Ciolacu.
Creșterea salariului minim la valoarea de 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, este un pas firesc care va genera și alte creșteri salariale, contribuind la îmbunătățirea nivelului de trai al angajaților, precum și la consolidarea economiei, spun reprezentanții Blocului Național Sindical (BNS).
„Adoptarea noii valori a salariului minim reprezintă o victorie importantă pentru dialogul social, iar Blocul Național Sindical rămâne un partener activ în promovarea drepturilor lucrătorilor și în susținerea unei economii echitabile și sustenabile”, potrivit BNS.
Dan AGACHE

















