Ministerul Apărării Naționale a dat startul la recrutare! Sunt disponibile peste 1.000 de locuri de soldat/gradat profesionist în Armata României. Perioada de înscriere se va încheia la jumătatea lunii iunie.
„Ministerul Apărării Naționale, prin Centrul Militar Județean Caraş-Severin, în perioada 02.05.2022-17.06.2022, recrutează tineri/tinere, între 18 și 45 de ani, pentru a deveni soldat/gradat profesionist în Armata României și a încadra unul din cele 1049 de locuri din seria de formare 2022”, se arată în comunicatul de presă transmis de locotenent colonel Constantin-Sorin Pandrea, comandatul Centrului Militar Județean Caraș-Severin.
Lista funcțiilor pentru care se organizează concurs, precum și criteriile specifice de recrutare și selecție pentru fiecare armă/serviciu/specialitate militară pot fi consultate la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Caraș-Severin din Reșița, strada Sportului, nr.4.
Cei interesați trebuie să se adreseze pentru detalii și întocmirea dosarului de candidat, la Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Caraș-Severin din Reșița, de luni până vineri, între orele 08:30-15:30 sau la numărul de telefon 0787-780957.
Informații se pot obține și pe e-mail:cmj.carasseverin@gmail.com sau pe pagina de Facebook a Centrului Militar Județean Caraș-Severin.
Karina TINCUL

















