Comunitatea croată din Caraș-Severin este în doliu, după ce a aflat vestea morții profesorului Mihai Radan, o personalitate care a avut o contribuție esențială la dezvoltarea și păstrarea identității etniei croate din România. Vestea decesului a fost făcută publică de conducerea Liceului Teoretic Bilingv Româno-Croat Carașova, dar și de PNL Carașova, care și-au exprimat regretul și au transmis condoleanțe familiei.
Mihai Radan a lăsat o amprentă profundă în rândul comunității. A pus bazele Liceului Teoretic Bilingv Româno-Croat din Carașova, unde a activat ca profesor și director timp îndelungat. De asemenea, a ocupat funcția de primar al comunei Carașova (1996-2000) și a reprezentat minoritatea croată în Camera Deputaților, în trei legislaturi consecutive (2000-2012).
Născut pe 26 septembrie 1938, în Carașova, Mihai Radan a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, specializându-se în limbă și literatură sârbo-croată și română. Timp de aproape trei decenii (1963-1990), a fost profesor de limba croată și director de școală, contribuind la formarea a numeroase generații de elevi. Ulterior, a activat ca redactor de manuale școlare.
Pe lângă activitatea didactică, a avut un rol crucial în plan politic și cultural. A fost președinte al Uniunii Croaților din România încă din anul 1990. A fost membru în Biroul Executiv al Congresului Mondial al Croaților și a participat activ la dezvoltarea relațiilor diplomatice cu Republica Croația, dar și cu alte țări.
„Pierderea sa este o mare tristețe pentru comunitatea noastră, comunitatea croată și nu numai, comunitate care a beneficiat de contribuția acestuia la consolidarea identității noastre și la dezvoltarea comunității croate,” a transmis PNL Carașova.
REPER 24

















