S-a stins din viață coregraful Filaret Cristescu!

f

Aseară, în casa din localitatea Cârpa, s-a stins din viață cunoscutul coregraf Filaret Cristescu. Născut în Valea Timișului, la Cârpa, în 1948, s-a remarcat ca dansator încă de pe băncile școlii, unde a făcut parte din formația mixtă de dansuri a Școlii din Cârpa, iar mai apoi din cea a Școlii Medii, ca elev de liceu. S-a consacrat însă ca dansator în perioada studenției, după cum aflăm din cartea „Coregrafi și Ansambluri din Banatul Montan”, a lui Nistor Ghimboașă.

Între anii 1969-1973 a activat ca dansator la Ansamblul Studenților „Doina Timișului” al Casei Studenților din Timișoara, cu care a ocupat locul I și titlul de laureat la Festivalul Studențesc de la Cluj-Napoca. Cu același ansamblu a mai participat în 1972 la Festivalul Național al Artei Studențești la București unde ansamblul a primit Marele premiu. Alături de ansamblul studenților a efectuat turnee în Ungaria, Serbia și Germania.

Paralel cu activitatea desfășurată în cadrul Ansamblului „Doina Timișului”, în 1969 a dat concurs pentru ocuparea postului de dansator la Ansamblul „Timișul” al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, unde a fost admis. Cu acest ansamblu a participat, începând cu 1970, la numeroase turnee în țară și străinătate, iar între 1977-1990 a făcut parte din formația „Paul Stângă”, cu care de asemenea a avut numeroase turnee, dar și ca membru al Ansamblului de cântece și dansuri „Semenicul” din Reșița.

Filaret Cristescu a fost coregraf la Liceul Industrial Nr.1 din Caransebeș, unde a pus bazele unui ansamblu de cântece și dansuri cu care a obținut premiul I pe țară în anii 1975,1976, 1981, 1983 și 1985. A instruit de asemenea, ca și coregraf, mai multe formații artistice din zona Caransebeș. iar cu Formația de brâuri bărbătești din satul natal Cârpa a obținut premiul I pe țară în anii 1985, 1987 și 1989 la un festival național de renume. Regretatul coregraf a condus Ansamblul de cântece și dansuri „Floare bănățeană” al O.C.L. Caransebeș, cu care a câștigat locul I pe țară în 1983 și 1985.

Între anii 1985 și 2010 a fost profesor coregraf la Clubul copiilor și elevilor din Caransebeș unde a înființat Ansamblul folcloric „Mlădițe” cu care s-a remarcat și a obținut primul loc la festivaluri și tabere de folclor pentru elevi, dar și prin participarea la câteva ediții ale festivalului internațional de la Graz.

Prietenii și colegii săi coregrafi vorbesc acum cu admirație și mare durere despre pierderea pe care a suferit-o lumea artistică a Banatului de Munte, și nu numai.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

4 Comentarii

  1. Cleanu

    Dumnezeu sa l odihneasca in pace! Mi a fost profesor in liceu, coregraf, prieten mai apoi. Un suflet minunat si pur. Fie- i tarana usoara lui Nea Filica! Condoleante familiei!

    Raspunde
  2. Mitru Dragomir

    Bunul Dumnezeu sa-l aiba-n paza.Fie-i tarana usoara.Sincere condoleante familiei indurerate!
    Inmormantsrea va avea loc maine (miercuri 18.03.2020) de la orele 13;00 in satull natal Carpa!
    Ramas bun FILICA!!!

    Raspunde
  3. TITIAN

    Dumnezeu sa-l odihnească în pace .Drum lin spre ceruri.
    sincere condoleanțe familiei îndurerate.Multumim din suflet pentru tot ce ai făcut pentru folclorul românesc.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei