-3.2 C
Reșița
marți, 14 ianuarie 25

Samuel Miclău: „Le mulțumesc cărășenilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o”

AUR a reușit, potrivit estimărilor de la ora actuală, să obțină un scor istoric, a apreciat Samuel Miclău, președintele filialei cărășene a partidului condus de George Simion. Pe de altă parte, coordonatorul AUR Caraș-Severin le-a mulțumit cărășenilor pentru încrederea acordată și le-a transmis reprezentanților AUR din secțiile de votare că cel mai important lucru la ora actuală este să fie vigilenți.

„La nivel național, conducerea AUR a demonstrat, încă o dată, că este puternică, că știe cum să facă politică. Suntem harnici și chiar dacă nu dispunem de sumele de care dispun partidele mainstream, iată că din câte se vede vom reuși un scor istoric.

Dacă o anumită parte a presei nu l-ar fi atacat pe George Simion timp de 4 ani în continuu, astăzi AUR ar fi avut cu siguranță și reprezentant în turul doi al alegerilor prezidențiale.

La Caraș-Severin vreau să le transmit putere membrilor noștri din secțiile de vot, e foarte important să păzească votul.

Vreau să le mulțumesc cărășenilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o, le mulțumesc colegilor, sunteți extraordinari”, a precizat Samuel Miclău.

Sergiu TABAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei