14 aleși locali, între care doi primari din Caraș-Severin, sunt în vizorul Agenției Naționale de Integritate, care a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul lor.

În Caraș, e vorba de primarul comunei Lupac, Marian Vlasici, acuzat de conflict de interese administrativ, cu sesizare la Parchet.
Potrivit ANI, în perioada exercitării mandatului de primar, deși avea un interes personal în problemele supuse dezbaterilor, a participat la emiterea și adoptarea unor acte administrative privind asociația în cadrul căreia deținea calitatea de președinte, încălcând astfel prevederile art. 70, 71 și 76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către VLASICI MARIAN a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de primar, a îndeplinit acte privind asociația sportivă în cadrul căreia a deținut calitatea de președinte.
De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către persoana evaluată a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de interese depuse în calitate de primar al comunei Lupac, funcția de președinte deținută în cadrul asociației.

În cel de-al doilea caz, este vorba de BOAMBEȘ DANIEL, Primar al Com. Constantin Daicoviciu, Jud. Caraș-Severin – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI SESIZARE PARCHET
În calitate de primar a semnat dispoziția din data de 15 septembrie 2020 privind numirea fiului său într-o funcție din cadrul aparatului Biroului Electoral de Circumscripție nr. 26 Constantin Daicoviciu, încălcând astfel prevederile art. 70 și art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către BOAMBEȘ DANIEL a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat dispoziția privind numirea fiului său într-o funcție din cadrul aparatului Biroului Electoral de Circumscripție nr. 26 Constantin Daicoviciu.
Dan AGACHE


















”… întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat dispoziția privind numirea fiului său într-o funcție din cadrul aparatului Biroului Electoral de Circumscripție nr. 26 Constantin Daicoviciu.”
–
Eh, mai versați în a nu lăsa probe certe la tăiței (și mânării), unii mai deleagă câte unui subaltern de încredere întocmirea și semnarea de asemenea ”dispoziții” iar ei doar (contra)semnează cu ”avizat” pe colțul hârtiei, sus.
Uite popa, nu e popa …
Așa se procedează, draci tovarăși!
”… nu a menționat în declarațiile de interese depuse în calitate de primar al comunei Lupac, funcția de președinte deținută …”
–
De parcă alții ar fi declarat în calitate de primar sau în calitate de președinte de consiliu județean conflictul evident de interese prin calitatea de proprietar(i) a(i) unui schelet de bloc, la vremea respectivă.
Iaca, prin intermediul unor societăți comerciale alimentate ulterior indirect din banul public și cu aparență de ”alte persoane” (juridice).
Asta pentru că declarația, către ANAF, a calității de ”beneficiar real” încă nu se inventase la vremea respectivă.
Cam transparentă mânăria totuși, nu?