Săracă țară bogată!

Privită din afară, România pare o țară ca oricare alta. Poate un pic mai înzestrată de creator cu frumuseți naturale: munți, păduri (atâtea câte au mai rămas), ape, rezerve naturale de tot felul, terenuri agricole mănoase. Toate acestea ar permite unui locuitor pe aceste meleaguri, un trai decent. Atâta dor că…

Atâta doar că România a avut parte, în ultimii 34 de ani, de o clasă politică aflată la conducere, care a gândit și gândește antiromânește. S-a distrus industria prin dezafectarea unor întreprinderi vitale pentru economia țării (pe motiv de… mormane de fier vechi), s-au înstrăinat hidrocarburile, producția de energie electrică, terenurile agricole, (ajunse pe mâna unor latifundiari europeni care fac legea după bunul plac), transportul maritim, feroviar și rutier a fost decimat.

E poate una dintre tarele noastre că nu știm să ne alegem conducătorii; sau poate nu avem din ce să alegem oameni care să ne reprezinte. E singura noastră vină că ne-am obișnuit să stăm cu capul plecat; de frică, din lașitate, din dezinteres pentru ziua de mâine…nu știu. Am devenit un experiment pe plan mondial pentru cei cu interese mari, mult mai mari în zonă: economice, strategice, geo-politice, militare. Un experiment pe jumătate eșuat, din care continuăm să facem parte, fără ca noi ori politicienii ce ne conduc să facem ori să schițăm, măcar, un simplu gest de revoltă.

Avem pe plaiurile mioritice cam tot ce am avea nevoie pentru a ne descurca singuri, pentru a trăi bine (nu asemeni sloganului electoral al lui Băsescu), ba cred sincer că ne-ar rămâne și pentru alții; că așa e românul, cu inima largă și bun prin definiție. Atât de bun că de multe ori e luat de prost. Avem de toate, cum spuneam, mai puțin o clasă politică ori tehnocrată care să ne conducă spre idealurile noastre, nu ale lor.

Am ajuns după atâți ani (34 la număr) de la o țară cu ZERO datorii externe (achitarea lor s-a făcut de către cei ce astăzi sunt blamați că stau cu mâna întinsă la guvern), la una împovărată financiar de organismele internaționale și de neștiința, prostia ori hoția celor care ne conduc. Am ajuns să muncim, noi și generațiile următoare, pentru a achita datoriile făcute de echipe de hoți și incompetenți, ascunși sub faldurile vreunui partid, aflat vremelnic la conducere țării. Îmi asum termenii și afirmațiile.

Ne-am obișnuit să fim în în fruntea clasamentului european când e vorba de ceva rău, și coada acestuia dacă e de bine. Și nimeni nu face nimic, pentru că nimeni nu e interesat de nimic în țara asta, cu excepția interesului personal ori de clică sau de grup, dacă vreți.

Dacă într-un top al celor mai bogate state din lume nu suntem tocmai ultimii, avântul și bucuria ne este brusc tăiat, însă, când observăm că înaintea noastră sunt țări din lumea a treia. Dacă ne raportăm doar la țările europene, e clar că suntem printre națiile cele mai sărace.

S-a adâncit, de asemenea, și diferența dintre bogații și săracii României. O prăpastie cât un hău ne desparte și nimeni nu dorește să construiască o punte. Există printre noi oameni care nu au după ce să bea apă. Există semeni de-ai noștri care nu au ce să pună copiilor pe masă și dacă studiați rapoartele UNICEF, veți constata că mulți dintre copiii României se culcă flămânzi. Există în plin mileniu 3, oameni care își găsesc o coajă de pâine prin gropile de gunoi din preajma marilor orașe, ori scotocesc prin containerele de gunoi după prea plinul meselor noastre.

E bine să ne amintim aceste lucruri, măcar acum în pragul sfârșitului de an, când ne gândim cu optimism la viitorul an și la prosperitatea noastră în 2024. Dar și mai bine ar fi să construim o punte între bogați (mulți dintre ei fără posibilitatea dovedirii averilor în mod licit, prin muncă și afaceri cinstite) și cei mai săraci semeni ai noștri. Măcar acum să ne gândim la asta, între două sarmale, o felie de cozonac și o sticlă de vin roșu.

Dan AGACHE