1.5 C
Reșița
luni, 20 ianuarie 25

Sărbătoare la ISU Semenic! Două decenii de la înființarea IGSU!

Pe data de 15 decembrie se împlinesc 20 de ani de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) în actuala formă de organizare, și implicit a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin. Momentul aniversar a fost marcat în avans la sediul ISU Semenic.

În urmă cu 20 de ani, pe data de 15 decembrie 2004, lua naștere Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, odată cu fuzionarea Comandamentului Protecției Civile și a Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari. Pentru a celebra momentul, pompierii cărășeni au desfășurat o serie de activități de conștientizare și pregătire a populației privind modul de reacție și comportament în cazul producerii unor situații de urgență. Au fost organizate exerciții de simulare a intervențiilor în caz de incendiu la Școala Gimnazială Berzovia, la Liceul Tehnologic „Decebal” Caransebeș și Ocolul Silvic Moldova Nouă.

De asemenea, la sediul ISU Semenic a avut loc astăzi un moment festiv, ocazie cu care s-a derulat și o ceremonie militară de depunere a jurământului militar de către personalul nou încadrat.

A fost și un moment de aducere aminte a activității derulate în ultimii 20 de ani, de pe vremea în care pompierii erau nevoiți să meargă la intervenții fără dotările moderne de care beneficiază în prezent.

„Am pornit de la acele autospeciale vechi care erau dotate doar cu apă și spumogen. La accidentele rutiere, de exemplu, se intervenea cu răngi, cu topor târnăcop, nu aveam accesorii. Aveam mașini autospeciale primite prin donație din alte țări, din Germania, în mod deosebit, care au venit cu accesorii de descarcerare, cu un minim de accesorii de prim ajutor.

De-a lungul timpului, însă, IGSU s-a tot dotat, astfel încât la ora actuală avem autospeciale de stins incendii nu doar pentru locuințe sau accidente rutiere, avem inclusiv pentru intervenția la accidente chimice. Avem accesorii care ne permit intervenția pentru salvarea persoanelor de sub dărâmături.  Avem inclusiv în dotare nave de intervenție pe mare, pentru stingerea incendiilor sau pentru căutare-salvare. Chiar dacă ele nu sunt specifice județului nostru, ele se află în dotarea IGSU și sunt distribuite pe raza teritoriului național astfel încât să asigure un răspuns optim în funcție de evenimente”, a precizat locotenent-colonel Ionel Tilca, șeful ISU Semenic.

S-a vorbit cu acest prilej și de proiecte în derulare, unul dintre acestea vizând construirea unui nou sediu pentru pompierii militari din Moldova Nouă, iar un altul, derulat în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș-Severin, și care va aduce noi dotări în curtea ISU Semenic.

În ceea ce privește personalul inspectoratului, locotenent-colonel Ionel Tilca a precizat că în cadrul ISU Semenic activează în prezent aproximativ 500 de persoane, dar este nevoie de personal suplimentar.

„Deja suntem de 20 de ani în această formulă, iar în urma trecerii în rezervă dar și a îmbătrânirii personalului, s-a constatat necesitatea de a încadra noi persoane. Avem nevoie în mod deosebit conductori auto, acolo stăm cel mai deficitar. Avem nevoie și de noi puncte de lucru, de noi subunități pentru a putea răspunde operativ și asta presupune, din nou, încadrare de personal. Dar, este un aspect care nu este în competența noastră la nivel județean, ține de competența IGSU și mai departe a Ministerului, dar noi mai avem nevoie de oameni și ne-am bucura și ne bucurăm de fiecare om care ne vine alături”, a mai adăugat Ionel Tilca.

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

  1. ”Două decenii de la înființarea IGSU!”

    Da, au fete frumoase, precum cea din prima poză (care însă nu se uită la ce semnează).
    Asta și contează, nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei