3 C
Reșița
sâmbătă, 14 decembrie 24

„Sărbătoarea narciselor“ revine la Zervești pentru a XIV-a oară

Conoscută în aproape toată țara, Poiana cu Narcise de la Zervești, sau Fâneața cu narcise cum o numesc localnicii este o arie protejată de aproape 30 de hectare, unde narcisele de munte cresc spontan. Sărbătoarea Narciselor a fost ținută pentru prima oară în poiana de la Zervești în anul 1965.

Primăria și consiliul local al comunei Turnu Ruieni organizează mâine, 12 mai, de la ora 11, o nouă ediție a cestei manifestări, a XIV-a și îi invită pe toți iubitorii acestui tip de manifestări la o petrecere câmpeneascu cu muzică, mâncare tradițională, port și obiceiuri populare și, desigur, cu  ulte narcise înflorite

Sărbătoarea narciselor se va desfășura și în acest an  în pitoreasca Fâneață cu narcise, loc devenit deja tradițional, în cadrul uneia dintre cele mai frumoase sărbători de primăvară din regiune.

Așa cum ne-au obișnuit și în anii trecuți, muzica și dansul popular vor fi la loc de cinste. pe scena amplasată în poiană vor urca să încânte publicul Anda Sabadoș și formația Exclusiv Music, Raul Stoica, Raul Cionca, Fabian Mureșan, Claudiu Stoia, Alex Iova.

Vor fi prezente de asemenea o serie de ansambluri de dansuri populare din zonă, precum Ansamblul Armenișana, coregraf – Mitru Dragomir;  Ansamblul ,,Slătinioara”, coregraf – Dorin Cucuruz; Ansamblul „Gugulanul”, coregraf – Simion Dragalina; Ansamblul „Doina Bistrei”, coregraf – Liliana Mateiță.

„Nu ratați ocazia de a vă bucura de delicioasele preparate tradiționale pregătite cu prilejul acestei sărbători, ce vin la pachet cu atmosfera unică, plină de muzică, dans și voie bună a comunității noastre. Vă așteptăm cu drag“ a afirmat primarul localității Turnu Ruieni Cosmin Belci.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei