12.8 C
Reșița
vineri, 07 noiembrie 25

Șase ani fără Sorin Frunzăverde: ecoul unei absențe care încă se simte în Banatul de Munte!

S-au împlinit șase ani de când Sorin Frunzăverde a părăsit această lume. Șase ani de tăcere, în care Banatul de Munte parcă și-a pierdut una dintre vocile sale cele mai puternice, dar și una dintre inimile care au bătut cel mai sincer pentru aceste locuri. Astăzi, la locul său de odihnă, prieteni, foști colaboratori și oameni care l-au respectat au venit, ca în fiecare an, să-i aducă un omagiu discret, dar plin de recunoștință.

Despre Sorin Frunzăverde s-au spus multe – unele cu admirație, altele cu răutate. A fost un om care a stârnit opinii, reacții, pasiuni, uneori chiar temeri. Dar asta se întâmplă doar cu oamenii care contează cu adevărat. Într-o lume în care mediocritatea se ascunde sub tăcere, el a ales mereu să vorbească răspicat, să acționeze, să-și asume. A fost un bănățean care n-a știut să trăiască altfel decât cu fruntea sus, chiar și atunci când vânturile politice i-au fost potrivnice.

Cei care l-au cunoscut cu adevărat știu că dincolo de politicianul vizibil era un om profund, generos și paradoxal de discret în plan personal. Nu a fost lipsit de greșeli – cine este? – dar a fost mereu animat de o dorință sinceră de a face bine județului Caraș-Severin, de a-l aduce mai aproape de Europa pe care o cunoștea și o înțelegea. A fost, de altfel, unul dintre cei care au pus temelia prezenței Partidului Democrat și mai apoi a Partidului Național Liberal în familia europeană a PPE, o recunoaștere care nu se obține ușor.

Mulți vor continua, probabil, să-i judece trecutul. Alții, din păcate, îl vor invoca doar cu jumătate de gură. Dar cei care au văzut cu ochii lor modul în care știa să asculte, să sprijine, să-și apere oamenii, vor ști mereu că Sorin Frunzăverde a fost mai mult decât un nume din politica post-decembristă. A fost un simbol al unei epoci în care cuvântul dat și prietenia încă mai aveau valoare.

Astăzi, la șase ani de la despărțire, timpul a mai așezat praful uitării peste multe lucruri. Puțini mai vorbesc despre el, iar și mai puțini își mai amintesc momentele în care aniversarea sa din 26 aprilie devenea o adevărată sărbătoare a Banatului, cu oameni de cultură, de sport, cu Petrică Moise și Virtuozii Banatului dând tonul unei bucurii sincere. Era o altă lume, una în care Reșița și Caraș-Severinul încă aveau speranța unui drum mai bun, condus de un om care credea că se poate, care credea că timpul joacă în favoarea lui.

Astăzi nu-l mai putem întreba, nu-i mai putem cere sfatul, nu-l mai putem contrazice. Dar putem să-l pomenim cu demnitate, fără patimă, fără ură, cu luciditatea celor care înțeleg că istoria unui loc se scrie și prin oamenii care au avut curajul să se ridice și să se implice.

Sorin Frunzăverde rămâne, pentru mulți dintre noi, o amintire vie și, poate, o lecție despre cât de repede se uită binele și cât de lungă este umbra răului, chiar și atunci când nu mai are pe cine atinge.

Pentru tot ce a fost, pentru tot ce ar mai fi putut fi, ne înclinăm în fața ta, Sorin Frunzăverde.

Dumnezeu să te odihnească în pace și să te primească în lumină, om al Banatului de fală!

Sergiu TABAN

20 COMENTARII

  1. „aniversarea sa din 26 aprilie devenea o adevărată sărbătoare a Banatului, cu oameni de cultură, de sport, cu Petrică Moise și Virtuozii Banatului dând tonul unei bucurii sincere. Era o altă lume, ”

    Într-adevăr era o altă lume.
    În timp ce țara se zbătea în sărăcie, cei din PD-l se lăfăiau în bani publici.

    De altfel foarte emoționant articolul. Mi-au luat-o lacrimile pe frunte-n sus.
    P.S. Ați uitat să-l meționați pe Ghiorghioni !
    P.P.S. Redacția să facă muncă serioasă de cercetare și să scrie articole despre cărășenii de top, care încă sunt în viață. Sunt destui despre care se poate scrie, dacă se vrea.

    • Ce să răspunzi,unui neica nimeni!! Iartă-l Doamne,că nu știe ce vorbește!! Nu pot fi acuzat de partizanat (sunt din Sibiu) dar mi-aș dori să avem oameni politici, precum,Dumnezeu să îl odihnească, Frunzăverde!! Acum avem Boulojani,Moșteni,Toiuri,Grindeni,Nicușori……NULITĂȚI !!

  2. Cât poti sa fi de lingau? Povestește de betiile , spatele și fete aduse pt caniculă lui Frunza Verde. E mai interesant decât să pupi în cur decedat.

  3. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
    Ce parcat, dureros chiar, este ca trebuie sa vorbim despre acest om minunat la timpul trecut.
    Tot ce s-a pomenit despre el este adevarat, a cauta mereu sa ajute aceasta zona a Banatului si nu numai, s-a implicat aproape in toate domeniile. A fost un om si apoi a devenit un politician de prima clasa.
    Mai este de mentionat ca am fost si eu una din persoanele pe care le-a ajuta.
    Inca odata, odihneasca – se in pace!

  4. Sunteți de râsul curcilor .Idolatrizați un neica, un nemernic care a făcut doar rău, și Stalin are mai mult respect decât agariciul ăsta,răul în persoană.Hai sictir 🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤬🤬🤬🤬🤬

  5. A fost……. Se vede asta și în bunăstarea populației județului. A ajuns din cauza lui să se bată la coada clasamentului cu județe precum Vaslui. Faceți o comparație cu jud Timiș.

  6. Un hot, corupt, betivan si spagar. Despre morti se zice sa vorbesti doar de bine. Dar despre acesta nu poti. CARASUL E SUBDEZVOLTAT SI DATORITA LUI. Tabugan si gasca de mafioti continua munca de jaf si innapoiere practicata in Romania. Scarba mi ar fi de toti. Pana la urma toti ajungem acolo. Sub un mal de pamant. Sau o placa de beton. Alt confort nu ti asigura Dumnezeu. Doar plata pentru ce ai facut in viata.

  7. ”A fost un simbol al unei epoci în care cuvântul dat și prietenia încă mai aveau valoare.”

    Da, însă ”epocă” lichidată (la ordin?) cu oarece ”sprijin” (antepenultim aliniat):
    … dna.ro/comunicat.xhtml?id=6505

  8. Dincolo de oda emoționantă trebuia sa enumeri și câteva realizări ale decedatului, așa se face la pomenire. Dacă nu-ți aduci aminte de nici una decât că a fost om bun înseamnă că a avut același spor ca și socialiștii care tot încearcă dar nu reușesc să pună două cărămizi una peste alta.

  9. Nu am cuvinte!!!Despre Drumuri și poduri ce le-a îngropat nu s-a menționat NIMIC ??? Și mai sunt și altele cărora le-a făcut de petrecanie acest domn .

  10. Câtă răutate in comentarii. Frunzaverde nu a fost excroc, nu a fost șpăgar, nu a fost satrap,in schimb a fost un om bun care a ajutat mulți nevoiași. Asta fără a face tam tam, dat despre asta nu se vorbește.

    • Bulshituri madam. Era un nemernic. La o nuntă la Herculane la pus pe un aghiotant să bea șampanie din pantoful lui!?Știu o grămadă asta. Era un fel de satană, mr Crowler vezi Ozzy Osbourne, să îi fie țărâna ușoară meșterului hard &heavy metal. Rock’nRoll baby

  11. Am fost onorat sa-l cunosc pe SORIN FRUNZAVERDE atât ca OM cât si ca personalitate publică a Jud. Caras Severin. Regret că sunt comentatori care au retinut doar unele aspecte negative care stiu sigur că nu au afectat cu nimic dragostea si atasamentul lui pt Banat ,Caras Severin si Resita . Dacă azi nu neeste mai bine dupa 6 ani de când Sorin nu mai este printre noi ,VĂ ROG , nu mai dati vina pe cei plecati . Noi toti avem o contributie la răul si ura ce se revarsă peste cei rămasi. Păcat ! Odihneste-te în liniste si pace Sorine si iartă-ne pe toti cum ne amintim de tine.

  12. Propunere: voi, cei care îl slăviți (peste puterile unei limbi de lungime normală!), declarați-l sfânt şi mergeți să-i pupați moaştele, în loc să ne ridicați nouă, celorlalți, stomacul în gât. Se ştie cine-a fost, cum a fost şi mai ales ce „minunății” a făcut. Ceva bun ? Doar pentru el şi acoliți , dar sigur NU pentru județ / Banatul de Munte. Să fim serioşi… 😡

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei