Schimbare radicală la SJUR Reșița: dr. Cristian Toader, numit manager după scandaluri, anchete și încheierea mandatului dr. Cosmin Librimir

Spitalul Județean de Urgență Reșița intră într-o nouă etapă de conducere, după luni de tensiuni, acuzații și controale care au pus în lumină disfuncționalități grave în actul medical și în administrarea celei mai importante unități sanitare din Caraș-Severin. În acest context critic, medicul Cristian Toader, specialist în gastroenterologie și hepatologie dar și medic primar în medicină internă, a fost numit manager al spitalului.

Numirea conducerii Consiliului Județean Caraș-Severin vine la scurt timp după ce, la începutul lunii decembrie, s-a încheiat mandatul fostului manager, dr. Cosmin Librimir, care, la rândul său, este vizat în dosare ce privesc posibile acte de malpraxis și situații de neglijență medicală semnalate în ultimele luni. Finalul mandatului acestuia coincide cu momentul în care valul de reclamații și nemulțumiri ale pacienților a atins un nivel fără precedent.

Situația tensionată a determinat intervenția corpului de control al Ministerului Sănătății, trimis la Reșița de ministrul Alexandru Rogobete, control finalizat cu un raport dur care a semnalat probleme majore în managementul spitalului.

Având în vedere complexitatea și gravitatea situației, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a decis schimbarea conducerii și numirea dr. Toader, considerată o măsură de urgență pentru stabilizarea spitalului și pentru restabilirea încrederii comunității.

Noul manager preia instituția într-un moment în care presiunea publică și nevoia de reformă sunt la cote maxime, fiind așteptat să implementeze măsuri rapide pentru îmbunătățirea calității actului medical, corectarea disfuncționalităților administrative și redresarea imaginii spitalului.

Sergiu TABAN

2 COMENTARII

  1. Ce păcat că nu l-a repus în funcție prin numire pe Murgu Waldemar care a mai fost și a făcut o vraiște acolo de se luau și medicii și pacienții și asistentele și chiar portarul cu mâinile de cap. Eheee, ce vremuri, când puteai să pui orice terchea berchea manager la spital …. Nostalgică hurduzică

  2. Mai vedem. Peste un an, datoriile vor fi tot așa, poate mai mari. Soluția există: falimentul spitalului (situație în care se află, de fapt), urmat de privatizarea acestuia. Urmată, desigur, de noi contracte cu CJAS, și cu alte societăți de asigurări de sănătate. Contribuabilul nu mai poate continua să finanțeze ceea ce nu poate fi finanțat, adică plafonarea veniturilor spitalului prin contracte păguboase cu CJAS și suportarea cheltuielilor tot mai mari (din piață ) din partea Spitalului (de stat). O nouă filosofie, domnilor!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei