Încă un pas foarte important pentru comunitatea din Bănia a fost făcut prin investiția pe care edilul a reușit să o aducă în comună, odată cu câștigarea proiectului de realizare a rețelei de canalizare. În comună nu a exista niciodată canalizare, doar rețea de apă, această finanțare având menirea de a îmbunătății semnificativ calitatea vieții locuitorilor.
„Este un pas foarte important pentru noi, este o lucrare care se extinde pe 8,2 kilometri. Va fi o stație de epurare, vor fi 5 puncte de pompare, în comună fiind multe zone unde rețeaua nu va putea funcționa prin cădere și sunt necesare aceste puncte de pompare și bineînțeles vreo 500 de branșamente individuale”, a declarat primarul Alexandru Albu.
Rețeaua de canalizare va fi una extinsă. Stația de epurare va fi amplasată la 200 de metri de ultima casă din localitate, iar edilul Albu a dat asigurări că nicio gospodărie nu va fi neglijată, proiectul fiind prevăzut ca pe fiecare străduță să existe conductă de canalizare.
Un alt proiect ce așteaptă să primească finanțare este cel privind alimentarea cu apă în localitatea Gârbovăț, și suplimentare sursă de apă în Bănia, edilul precizând ca până la finalul acestui an să semneze contractul de finanțare pentru aceste obiective.
Lorena POENARU

















