Într-un demers lăudabil de educare și conștientizare a tinerilor privind pericolele fumatului, Școala Gimnazială „Romulus Fabian” Vărădia, în parteneriat cu Primăria Vărădia, a demarat activitățile din cadrul Proiectului educațional „Spune STOP, fumatului! – Viața are prioritate!”
Acest proiect este dedicat tuturor tinerilor, având ca obiectiv principal prevenirea consumului de tutun și promovarea unui stil de viață sănătos.

Elevii de la școala gimnazială ce poartă numele cărturarului de pe Valea Carașului – Romulus Fabian – vor fi implicați într-o serie de activități interactive, educative și motivaționale, menite să îi ajute să înțeleagă riscurile reale ale fumatului și să ia decizii informate pentru propria sănătate, după cum ne-a transmis directorul unității de învățământ, prof. Ionela Murgu, care a completat: „Mulțumim Primăriei Vărădia pentru sprijinul acordat, fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil“.
Primarul comunei Vărădia, Loredana Racu, susține cu tărie această inițiativă și a transmis un mesaj clar către elevi și părinți:
„Vreau să felicit inițiatorii acestui proiect! Acest viciu trebuie gestionat cu mare atenție, iar elevii trebuie să cunoască riscurile de sănătate la care se expun. Odată ce ai luat în mână țigara, cu greu mai renunți la ea. Este esențial ca tinerii să fie informați și sprijiniți în alegerile lor”, a declarat primarul Loredana Racu.

Activitățile vor continua în perioada următoare, cu evenimente interesante și educative, toate având un mesaj comun:
Spune STOP lucrurilor dăunătoare sănătății!
Sergiu TABAN

















